Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Olteniţa au acţionat cu o autospecială de stinegere timp de 50 de minute pentru lichidarea arderii

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului este posibil ca incendiul să fi fost provocat de o persoană neidentificată, care a folosit intenționat o sursă de aprindere pentru a genera arderea vegetației uscate

În data de 22.04.2020, ora 19.04, un echipaj specializat de stingere din cadrul Dtaşamentului de pompieri Olteniţa a fost solicitat să acţioneze pe raza localităţii Negoieşti, comuna Şoldanu, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, pe un teren proprietate aparținând domeniului public al localităţii.
La sosirea echipajelor de stingere, incendiul de vegetație uscată se manifesta cu flacără şi cu fum dens pe o suprafaţă de aproximaţiv 3000 metri pătraţi, existând risc de extindere a arderii, din cauza fumului.
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Olteniţa s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 50 de minute.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată, care a folosit intenționat o sursă de aprindere pentru a genera arderea vegetației uscate.
În urma incendiului, de această dată, nu s-au înregistrat pagube materiale.