Luni, 23 martie, s-a produs un incendiu la o locuință de pe strada Mihai Eminescu, din municipiul Oltenița, la care pompierii s-au deplasat cu două echipaje specializate de stingere. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără şi cu degajare de fum dens la nivelul bucătăriei locuinţei, podului şi acoperişului casei, existând risc de extindere a arderii şi la alte bunuri materiale aflata în imediata apropiere.

Pentru potolirea flăcărilor, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Olteniţa au acţionat cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, timp de o oră şi 20 de minute. Din primele cercetări efectuate la fața locului, focul s-a produs din cauza unui scurtcircuit al unui conductor defect ce alimenta un cuptor cu microunde.

Pompierii au reușit să salveze bunuri în valoare de aproximativ 6.000 de lei.