Un puternic incendiu s-a produs marţi dimineaţă, la un depozit de plante furajere din comuna Grădiştea. Un echipaj profesionist de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi a acţionat pentru lichidarea incendiului cu o autospecială timp de aproximativ 45 de minute, evitând posibilitatea propagării arderii la gospodăriile învecinate și la alte bunuri materiale. Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.

 În data de 7 februarie 2017, ora 01:05, un echipaj specializat de stingere din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi a fost solicitat să acţioneze pe raza localității Cuneşti, comuna Grădiştea, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie (grajd de animale şi depozit de plante furajere), proprietate individuală, aparţinând lui B.D.. La sosirea pompierilor militari, incendiul se manifesta foarte puternic, cu flacără și cu fum dens la un adăpost de animale, construit pe o suprafaţă de circa 60 de metri pătraţi şi la un depozit de plante furajere, existând risc de extindere la casa proprietarului şi la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate. Potrivit primelor cercetări efectuate de către membrii echipajului la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător. Pompierii din cadrul Detaşamentului Călăraşi s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând eficient pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 45 de minute. În urma incendiului au ars: un adăpost animale construit pe o suprafaţă de circa 60 de metri pătraţi, material lemnos şi mai mulţi baloţi de lucernă, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 5.000 de lei. Exista pericolul ca arderea să se extindă la casa proprietarului şi la gospodăriile din imediata vecinătate, însă echipajul profesionist a intervenit eficient și a lichidat incendiul în limitele găsite, salvând zece animale mari şi bunuri materiale în valoare de circa 120.000 de lei.