Poliţiştii din judeţul Călăraşi au desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, activităţi pentru supravegherea traficului rutier şi identificarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală din Dragalina au fost sesizați, la data de 23 iulie 2017, cu privire la faptul că, în cursul nopții, a fost sustrasă o autoutilitară care se afla parcată la o stână de animale, pe câmp, în afara localității Perișoru. Investigațiile demarate de îndată de polițiști au condus la identificarea unui bărbat de 46 de ani, îngrijitor de animale, care ar fi sustras și abandonat autoutilitara pe raza municipiului Fetești, județul Ialomița, după ce ar fi fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. S-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere. Cercetările sunt efectuate în continuare în cadrul dosarului penal întocmit în cauză.
În noaptea de 22 spre 23 iulie, polițiștii din Budeşti au depistat un tânăr în vârstă de 16 ani din comuna Frumușani, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, pe raza localității de domiciliu, fără a poseda permis de conducere.
Tot în noaptea de 22 spre 23 iulie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Călărași au identificat în trafic, pe Drumul Naţional 3B, pe zona comunei Modelu, un bărbat în vârstă de 27 de ani, din comuna Roseți, care conducea un autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat și care nu poseda permis de conducere.
În dimineața zilei de duminică, 23 iulie, în timpul activităților desfășurate pentru reducerea riscului rutier, polițiștii din cadrul Biroul Rutier Oltenița au depistat pe raza comunei Șoldanu un bărbat în vârstă de 35 de ani, care se afla la volanul unui autoturism deşi nu poseda permis de conducere.
În seara de 23 iulie 2017, polițiștii din cadrul Biroul Rutier Călărași au depistat în trafic, pe strada Nicolae Titulescu, din municipiul Călărași, pe un bărbat în vârstă de 62 de ani, din localitate, care conducea un moped fără a poseda permis de conducere și care prezenta o concentrație alcoolică de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În toate aceste situații au fost demarate cercetările în cadrul dosarelor penale întocmite sub aspectul infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice.
Polițiștii rutieri vor continua acțiunile în scopul salvării de vieți omenești, prin combaterea principalelor cauze de producere a evenimentelor rutiere și a nerespectării obligațiilor instituite de legislația în vigoare pentru toți participanții la trafic.