Luni, 27 februarie 2017, vor începe înscrierile în clasa pregătitoare, în judeţul Călăraşi. Cererile de înscriere la unităţile de învăţământ alese vor putea fi depuse fie online, fie la sediile acestora.
Potrivit metodologiei, la clasa pregătitoare sunt obligatoriu înscrişi copiii care împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2017, în timp ce copiii care împlinesc 6 ani între 1 septembrie şi 31 decembrie 2017 pot fi înscrişi în clasa pregătitoare cu condiţia să dea un test de evaluare psihosomatică.
„Părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2017 inclusiv au obligaţia de a înscrie copiii în învăţământul primar, în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile legii şi ale prezentei metodologii. Părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2017 inclusiv pot să-şi înscrie copiii în învăţământul primar, în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. Părinţii copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2017 inclusiv, care nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul şcolar 2017 – 2018 sau ai celor pentru care evaluarea (…) arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare îşi vor înscrie copiii la grădiniţă în grupa mare”, prevede regulamentul anunţat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Calendarul înscrierii în învăţământul primar
22 februarie – afişarea circumscripţiilor şcolare şi a planului de şcolarizare propus;
23 februarie – 2 martie: Ziua Porţilor Deschise, în fiecare unitate de învăţământ;
22 februarie – 14 martie: evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor;
22 februarie – 15 martie: comunicarea rezultatului evaluării dezvoltării psihosomatice a copilului;
27 februarie – 16 martie: completarea, de către părinţi, online sau la unităţile de învăţământ, a cererilor tip de înscriere; validarea cererilor tip de înscriere la şcoala la care se solicită înscrierea copiilor.