Anul acesta, cu ocazia împlinirii a 171 de ani de existență a Jandarmeriei Române, la nivel național a fost inițiată campania „171 de stejari pentru România”, la care și Inspectoratul de Jandarmi Județean Călăraşi s-a alăturat. Astfel, jandarmii călărăşeni au plantat 171 de stejari în zona localității Ștefan-Vodă, activitatea desfășurându-se cu sprijinul Direcției Silvice Călăraşi şi al Clubului Sportiv YZO-GYM.
Campania va continua şi în anii următori cu prilejul sărbătorii zilei armei, scopul acesteia fiind acela de a încuraja cât mai multe persoane să participe în mod voluntar la astfel de activități, de a îndemna la conservarea fondului silvic, dar și a mediului înconjurător.
„Credem în puterea exemplului și că împreună putem face mai mult pentru protejarea naturii și pentru a contribui la îmbunătățirea vieții!”, au transmis jandarmii călărășeni.