Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Călărași a publicat, conform Legii nr. 153/2017, lista cu veniturile obținute de personalul care lucrează în instituție. Articolul 33, alineatul 1 prevede ca „toate autoritățile și instituțiile publice enumerate la art. 2 alin (1) și (3) vor publica la sediul propriu și pe pagina proprie de internet, în datele de 31 martie și 30 septembrie ale fiecărui an, și vor menține publicată o listă a tuturor funcțiilor din autoritățile sau instituțiile publice respective ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice”.

Veniturile obținute de personalul ISJ Călărași sunt următoarele, cu mențiunea că toate sumele reprezintă valoarea brută: conform documentului publicat de instituție, inspectorul școlar general are un salariu de 10.479 de lei brut, iar inspectorul școlar general adjunct câștigă 12.051 de lei. Un inspector școlar primește suma brută de 10.737 de lei.

Un contabil șef în cadrul ISJ Călărași câștigă 9.866 de lei, un consilier juridic debutant primește 4.400 de lei, iar un consilier IA are un salariu de 6.544 de lei, la fel ca un expert IA. Șoferii primesc 4.209 lei.