De la începutul acestei luni și până la data de 7 ianuarie 2018, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Călăraşi, prin inspectorii de specialitate intensifică acțiunile de control oficial de verificare a modului în care sunt aplicate măsurile specifice premergătoare sărbătorilor de iarnă, în târgurile de animale, pieţele agro-alimentare, abatoare, unităţile de tranşare a cărnii şi de procesare şi depozitare a alimentelor, în magazine şi restaurante, patiserii, pensiuni şi supermarket-uri etc..

 

Unele controale, desfăşurate de către inspectorii DSVSA Călăraşi, vor fi desfăşurate individual, iar altele vor avea loc în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi, dar şi cu reprezentanţi ai altor instituţii. De asemenea, personalul de specialitate va fi prezent în piețele agroalimentare și alte spații autorizate sanitar-veterinar unde se comercializează carne și alte produse alimentare. O atenţie deosebită se va acorda modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare de comercializare a animalelor vii în târgurile de animale, cât şi în unităţile în care se vor comercializa produse alimentare de origine animală şi nonanimală.

La nivelul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Călăraşi, prin decizia directorului executiv, sunt desemnaţi 18 inspectori, organizaţi în nouă echipe de control, pe nouă trasee cu obiective din sectorul industriei alimentare, implicate în vânzarea cu amănuntul a produselor de origine animală şi nonanimală, dar şi în ceea ce priveşte producerea, depozitarea, transportul acestora de la origine la consumator.

Până la finele săptămânii trecute, au fost supuse controlului oficial sanitar veterinar 13 unităţi din sectorul industriei alimentare, pentru neconformităţile constatate privind nerespectarea condiţiilor de depozitare, comercializarea în spaţii neaprobate sanitar veterinar, nerespectarea normelor sanitare veterinare de igienă, a lanţului frigorific, etichetare neconformă, fiind aplicate şapte sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.400 de lei şi trei avertismente. În urma a 12 acţiuni de control, efectuate în târgurile de animale vii şi piete agroalimentare, şi a acţiunilor de control în trafic desfăşurate de medicii veterinari ai DSVSA Călăraşi şi reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.800 de lei deţinătorilor de animale care au comercializat suine, fără ca acestea să fie crotaliate şi însoţite de documente care să ateste originea lor, dar şi pentru comercializarea de carne în pieţe, fără documente şi în locuri neautorizate sanitar veterinar,  pentru care s-a dispus măsura confiscării şi neutralizării a 15,4 kilograme de carne de oaie şi de porc.

În perioadele 4 – 24 2017 şi 27 decembrie 2017 – 7 ianuarie 2018, DSVSA Călăraşi, prin Circumscripţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din Călăraşi şi Olteniţa, cât şi Circumscripţiile sanitare veterinare zonale din Borcea, Lehliu Gară, Budeşti şi Olteniţa, va asigura permanenţa, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Acţiunile de control continuă! Cei care nu respectă normele de comercializare în această perioadă riscă amenzi între 600 de lei şi 50.000 de lei şi chiar suspendarea sau interzicerea activităţii”, a precizat dr. Viorel Bucur, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Călăraşi.

Pentru sesizarea unor aspecte neconforme, consumatorii pot apela numărul de telefon al DSVSA Călăraşi, 0242/313.676, sau se pot prezenta la sediul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Călăraşi, fiind asigurată permanenţă, inclusiv sâmbăta şi duminica, între orele 08:00 şi 20:00.