În perioada 26 – 30 octombrie 2020, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Călăraşi – Serviciul Control Relaţii de Muncă a desfăşurat Campania Naţională privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă şi de odihnă a conducătorilor auto (lucrători mobili), a legislaţiei şi a directivelor europene ce vizează detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale transpuse în legislaţia naţională. În cadrul campaniei au fost verificaţi 26 de angajatori care prestează activităţi de transporturi rutiere de mărfuri (cod CAEN 4941) şi transporturi urbane, suburbane şi metropolitane de călători (cod CAEN 4931). În urma verificărilor efectuate au fost constatate 28 de deficienţe în domeniul relaţiilor de muncă pentru care au fost dispuse măsuri de remediere şi au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.000 de lei. Inspectorii de muncă au desfăşurat controale comune (identificări pe teren), în colaborare cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transport Rutier (ISCTR).