În perioada 15 – 17 ianuarie 2020, se va desfășura un transport cu depășiri pe traseul: Oltenița Port – DN4 – Oltenița –  DN4 – DN Centura București – Intersecția  DN Centura București cu DJ401

Lățimea maximă a vehiculului este 6,50 de metri, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere menționează că, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri va fi de 70 de kilometri la oră.

Etapele de desfășurare ale transportului vor fi stabilite de Poliția Rutieră, care va asigura însoțirea vehiculului cu depășiri. Transportul nu se va desfășura în perioadele și pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roșu.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagină în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situaţia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR.