Primarul comunei Vîlcelele, Ionel Tatu, le-a bucurat pe doamnele şi domnişoarele din localitate, cu ocazia Zilei Femeii. Cu acest prilej, edilul-şef le-a oferit tuturor femeilor din comună flori de sezon, ciocolate şi eşarfe, urându-le în acelaşi timp o primăvară frumoasă, plină de bucurie şi prosperitate. Astfel, ieri, 8 martie, primarul Ionel Tatu a oferit în total o mie de flori, o mie de ciocolate şi o mie de eşarfe pentru toate doamnele şi domnişoarele din Floroaica şi Vîlcelele. „Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însoţească pretutindeni şi fie ca primăvara iubirii să vă inunde sufletul cu bucurie şi cu parfumul tuturor florilor sale. Vă doresc un 8 Martie cât mai frumos”, a fost mesajul lui Ionel Tatu, edilul-şef al localităţii Vîlcelele, pentru toate doamnele şi domnişoarele din comuna pe care o administrează, mesaj ce s-a regăsit în felicitările oferite acestora de ziua lor.