Ce nevoie avem să comunicăm? La ce ne trebuie?
Da, la ce? Se poate trăi și fără asta… Oare? Cum ar arăta lumea fără acest ingredient cheie? Cel mai probabil, fără elementele adăugate de noi, pentru că în lipsa comunicării, noi, ființele umane nu am fi putut supraviețui.
Poate cineva ar spune că există oameni care nu vorbesc și totuși supraviețuiesc. Da, însă comunicarea este parte limbaj verbal și parte limbaj nonverbal. În cazuri de urgență se poate folosi doar unul dintre ele, dar cu ce efort. Dacă vrei neapărat, reușești să te înțelegi cu un chinez fără să să-i cunoști limba, dar cu ce efort?
Ce te faci când chinezul este partenerul tău, și-ți dai seama că în principiu vorbiți aceeași limbă, dar fiecare înțelege altceva?

Comunicarea, cheia funcționării în cuplu

Din start, ar trebui spus că bărbații și femeile vorbesc două limbi diferite. Un aspect elementar al comunicări este înțelesul cuvintelor. Cel mai des, partenerii se încurcă unul pe celălalt, prin simplul fapt că primul folosește cuvântul într-un sens, iar celălalt îl interpretează cu un înțeles total diferit.
Cel mai simplu dialog între soți, finalizat printr-un taifun începe prin: „Iubito, totul este în regulă?” Întrebarea este pusă de soț, deoarece el simte ceva vag, limbajul ei nonverbal spunându-i că parcă ceva este în neregulă, dar, ea îl liniștește răspunzându-i sec: „totul este perfect!” Simplu, nu? Întrebare la obiect, răspuns succint. Totuși, ca un soț iubitor, mai încerci și a doua întrebare clarificatoare: „Am greșit cu ceva?” Răspunsul edificator nu întârzie să apară: „NU vreau să vorbim despre asta”. Deci, clar, nu este nimic serios, nu are rost să despicăm firul în patru într-o problemă care nu există. Iar apoi lovește taifunul.
Generalizând, putem spune că bărbații ignoră amănuntele, fiind centrați în principal pe mesajul de bază, verbal, încercând să rezolve logic problema, în timp ce femeile se bazează mult mai mult pe semnalele subtile, nonverbale, fiind mult mai analitice.
Dar, pentru că mai există un dar, în discuția imaginată mai sus mai apare încă un tip de limbaj, cel paraverbal, care din păcate reprezintă în jur de 38% din totalitatea limbajului. Cine mai este și acest paraverbal ce se bagă în relație? Păi, semnalele transmise prin tonul, volumul și ritmul vocii. Adică, una spui, și alta faci.
Atunci când devenim conștienți de faptul că partenerul sau partenera vorbesc altă limbă, renunțăm la mesajele criptate ce duc în timp la erodarea cuplului, deoarece atât emițătorul, cât și receptorul au nevoie de un limbaj comun, prin care să se exprime. Este necesar să-i spunem celuilalt ce se petrece în interiorul nostru, ce așteptări avem de la el, ce ne place sau ce ne displace, astfel încât să oprim sau să întărim un comportament.
Este esențial să răspundem funcțional la nevoile de clarificare ale partenerului, astfel încât mesajul să nu se distorsioneze și să stingă situația generatoare de conflict.
Dacă mesajul este distorsionat, sau nu este verbalizat se poate ajunge la situația imaginată mai sus. Dorințele au șanse mai mari să se îndeplinească aruncând un bănuț într-o fântână, decât să fie decriptate de partener, deoarece niciunul dintre ei nu deține un „glob de cristal”, cu ajutorul căruia să intre în mintea celuilalt și astfel să îi ghicească gândurile.
Atunci când mesajul este clar, exprimat limpede, verbal, celuilalt i se dă șansa să își facă o imagine clară asupra disensiunii și taifunul să fie anulat de banala frază: „OK, înțeleg ce te frământă, hai să vedem cum am ajuns fiecare să avem idei diferite despre același eveniment”
În concluzie, atunci când îți dorești ceva de la partener, cere-i, iar atunci când ai nevoie de o clarificare, întreabă-l.
Despre Cosmin Meleacă
Cosmin Meleacă este psihoterapeut, atestat din 2015, de către „Colegiul Psihologilor din România” în specialitatea Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală și Hipnoterapie. De atunci, constant, se perfecționează, adăugând competențe noi necesare dezvoltării profesionale. Profilul complet poate fi vizualizat pe www.meleaca.eu.