Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanţa și Inspectoratul de Jandarmi Județean Călăraşi vor asigura astăzi, 27 noiembrie a.c., măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării meciului de fotbal dintre AFC Dunărea Călăraşi și FC Rapid Bucureşti. Meciul se va disputa începând cu ora 14:00, pe stadionul „Ion Comşa” din municipiul Călăraşi. Pentru ca toți cei care vor participa la această partidă să fie în siguranță, jandarmii vor fi prezenți în imediata apropiere a stadionului, precum şi pe traseele de deplasare ale suporterilor, cu scopul prevenirii apariţiei unor incidente ce ar putea afecta climatul de ordine şi siguranţă publică.

Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 12:00, iar pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porţilor de acces. De asemenea jandarmii călărăşeni solicită atât suporterilor, cât şi cetăţenilor, să manifeste înţelegere faţă de măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine, pentru ca această competiţie să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.

Jandarmeria recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente. În această misiune jandarmii vor coopera cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călărași, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” Călărași și alei Poliției Locale Călărași.

 

Informaţii suplimentare

 

Este interzisă introducerea în stadion de obiecte ce pot pune în pericol securitatea participanţilor la competiţia sportivă.

Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.

Nu este permisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.