Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Călăraşi a publicat un comunicat de presă cu privire la măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor de învăţământ din judeţul Călăraşi în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu respectarea prevederilor Ordinului comun MEC – MS nr. 5487/31.08.2020. Astfel, la nivelul unităţilor de învăţământ din judeţul Călăraşi s-au făcut toate demersurile astfel încât începerea anului şcolar să decurgă în condiţii optime şi de siguranţă.

Săptămâna trecută, au avut loc videoconferinţe/şedinţe online şi întâlniri cu directorii, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) din Călăraşi şi primarii din judeţ, în privinţa dezbaterii tuturor aspectelor care trebuie avute în vedere pentru organizarea şi desfăşurarea cursurilor în anul şcolar 2020 – 2021.

De asemenea, ISJ Călăraşi vine în sprijinul directorilor unităţilor de învăţământ prin derularea unei inspecţii tematice de consiliere şi monitorizare a activităţilor/măsurile ce trebuie instituite la nivelul grădiniţelor, şcolilor şi liceelor.

Astfel, s-a avut în vedere evidenţa organizării spaţiilor pentru asigurarea distanţării fizice şi a respectării normelor de siguranţă sanitară în scopul prevenirii infecţiei cu SARS-CoV-2 şi au fost discutate aspecte care ţin de: aşezarea băncilor la distanţă de un metru şi eliminarea mobilierului care nu este necesar; dotarea băncilor cu separatoare (dacă nu poate fi asigurată distanţarea fizică); organizarea accesului în unitatea de învăţământ; organizarea programului de învăţământ; achiziţia de măşti şi dezinfectanţi; dotarea cu lapto/calculator pentru clasele care merg pe scenariul galben; instruirea personalului, comunicarea permanentă de informaţii către elevi, părinţi privind măsurile de prevenire a infecţiei cu SARS-CoV-2; asigurarea măsurilor pentru elevi, profesori, alt personal aflat în grupele de vârsta cu risc şi/sau având afecţiuni cronice/dizabilităţi; stabilirea circuitelor funcţionale în şcoală, curte, coridoare prin demarcare prin benzi vizibile, trasee prestabilite; organizarea spaţiilor de recreere; evaluarea necesarului de resurse umane; asigurarea materialelor de curăţenie, igienă şi dezinfecţie; spaţiul pentru izolarea temporară a cazurilor suspecte, identificate de cadrul medical/persoana desemnată cu atribuţii în triajul epidemiologic; numele responsabilului cu activităţile de prevenire a infecţiei cu SARS-CoV-2; locurile pentru coşurile de gunoi cu capac, cu sac în interior, destinate aruncării măştilor folosite; intrarea eşalonată la intervale orare prestabilite (etaj, aripă), prin mai multe uşi de acces; mesaje vizibile de tipul „Spălaţi-vă des pe mâini!”, „Tuşiţi/strănutaţi în pliul cotului/şerveţel!”, „Purtaţi masca în interiorul şcolii!”; graficul de curăţenie/dezinfecţie, cu numele şi semnătura, la loc vizibil.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Călăraşi a transmis către unităţile de învăţământ informarea Direcţiei de Sănătate Publică din Călăraşi luni, 7 septembrie, referitoare la situaţia epidemiologică la nivelul fiecărei localităţi.

În şedinţa comună din data de 8 septembrie 2020, ISJ Călăraşi – DSP Călăraşi, au fost emise avizele pentru scenariile de organizare şi desfăşurare a cursurilor din unităţile de învăţământ.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Călăraşi va înainta spre aprobare Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi propunerile Consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ, în termenul prevăzut de Ordinul comun MEC – MS nr. 5487/31.08.2020.