Violența domestică este cea mai bine ascunsă formă de agresiune asupra altei persoane. Mulți dintre noi au auzit cel puțin în viață despre celebrele căzături în baie, sau lovituri în ușă. Nu conta că povestea era subțire și neplauzibilă. Nimeni nu credea că ușa se poate închide brusc de cel puțin trei ori peste față și de două ori peste coaste, însă povestea era luată ca atare pentru că o palmă dată în familie nu face gaură în cer și apoi, poate că o merita. Apoi, majoritatea persoanelor abuzate aveau mai multă încredere în agresorii lor decât în ceilalți, iar încercarea de a le veni în ajutor era privită cu suspiciune și cu furie.

Ce este de fapt violența domestică? Ce se poate înscrie sub această denumire? Prima și cea mai vizibilă este violența fizică, adică loviturile cu pumnii sau cu diverse obiecte, pălmuiri, strangulări sau alte forme imaginate de agresor, care aduc vătămare celeilalte persoane.

Abuzul sexual este și el o formă de violență domestică. Chiar dacă cei doi sunt soț şi soție, relația intimă trebuie să fie consimțită de ambii parteneri, oricare dintre ei având libertatea să refuze atunci când comportamentul sexual al celuilalt nu este acceptat. Și aici, violența fizică poate fi folosită ca atu în acceptarea actului sexual nedorit.

Un alt tip de abuz este cel psihologic, de data aceasta armele fiind invizibile, dar la fel de tăioase și distructive, deoarece amenințările verbale sau intimidarea fac la fel de rău persoanei. De asemenea, învinovățirea sau umilirea partenerului intră și ele în sfera abuzului. Abuzatorul îi încalcă drepturile celuilat prin control, urmărire sau prin manipularea copiilor, aceștia fiind transformați în monedă de schimb.

Nimeni nu merită să fie lovit sau înjosit, oricare ar fi circumstanțele!

 Ce se întâmplă totuși? De ce femeile abuzate nu ies din acele relații toxice, pentru că de obicei ele sunt partea vătămată. De ce se întorc mereu? Unul dintre răspunsuri ar fi: „Că este mai ușor să fii abuzat decât abandonat”. În prima perioadă a vieții, toți suntem dependenți de părinți. Fără ei am avea prea puține șanse de supraviețuire, așa că teama de abandon este poate mai puternică decât cea de moarte. Agonia poate fi lungă și sfâșietoare.

Apoi, asistarea în prima parte a vieții la abuzuri în familie duce la o dezvolatare defectuoasă a Eului pe de o parte, iar pe de altă parte, îi transformă pe abuzatori în potențiali parteneri optimi, datorită percepției distorsionate a realității, deoarece, cel care te abuzează nu te abandonează.

Din păcate, societatea se focusează încă preponderent pe drepturile părinților și valorizează prea puțin copiii, permițându-le în continuare adulților să maltrateze copiii și să-i depriveze emoțional.

Fiind un subiect amplu, săptămâna viitoare voi continua prezentarea modelelor și scenariilor de maltratare și voi face o radiografie a abuzatului și cea a abuzatorului. Înțelegerea mecanismelor va duce, sper, la prevenirea acestor tragedii.

 

Despre Cosmin Meleacă           

Cosmin Meleacă este psihoterapeut, atestat din 2015, de către “Colegiul Psihologilor din România” în specialitatea Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală și Hipnoterapie. De atunci, constant, se perfecționează, adăugând competențe noi necesare dezvoltării profesionale. Profilul complet poate fi vizualizat pe www.meleaca.eu.