Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) se află în plin proces de semnare a contractelor de finanțare pentru investiții specifice și asigurarea unor cheltuieli materiale pentru un număr de 56 de licee tehnologice cu profil preponderent agricol, a căror listă este prezentată în anexă.

Prin implementarea măsurilor cuprinse în contractele de finanțare, MADR vizează dezvoltarea învățământului liceal agricol românesc, având ca scop realizarea obiectivului de întinerire și profesionalizare a forței de muncă din agricultură.

Susținerea financiară, prevăzută în contractul de finanțare, se realizează în baza unui Program anual de investiții specifice activității de învățământ în domeniul agriculturii.

Programul de investiții specifice pentru anul 2020 a fost elaborat în funcție de necesitățile fiecărui liceu agricol și aprobat de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, iar finanțarea se asigură de la bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul MADR.

Valoarea totală a finanțării pentru anul 2020 este de 10 milioane lei.

Pe lista liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol, finantate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, se află şi două licee din judeţul Călăraşi: Liceul Agricol „Sandu Aldea” Călărași şi Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea.