Lotul național al României la dezbateri academice a participat în perioada 19 – 24 ianuarie 2020 la Competiția Eurasiatică de Dezbateri (Eurasian Schools Debating Championship) 2020, de la Istanbul, competiție pe care a și câștigat-o de o manieră categorică, premieră în istoria de zece ani a acestui turneu, unul dintre cele mai prestigioase turnee de dezbateri pentru elevi din Europa.

Astfel, ambele echipe din lotul lărgit al României – „Romania Blue” (formată din Oana Nițu, Valeriu Cărășel, Vlad Ionescu) și „Romania Red” (formată din Diana Diaconescu, Anamaria Petcu, Teodor Grama) –  au reușit performanța de a ajunge în marea finală, eliminând pe parcurs echipe puternice din nouă țări, inclusiv loturile naționale ale Turciei și Armeniei.  Finala a fost câștigată de echipa „Romania Blue”.

Totodată, la competițiile de dezbateri academice este evaluată și performanța individuală (Top 10 Speakers), iar în cadrul Eurasian Schools Debating Championship 2020, cinci dintre cei şase reprezentanți ai echipei României au ocupat un loc în clasamentul individual al debaterilor. Pe prima poziție s-a clasat Valeriu Cărășel, iar Vlad Ionescu, Oana Nițu, Teodor Grama și Diana Diaconescu, au ocupat pozițiile 4, 5, 6, respectiv 8.

La competiție au mai participat 33 de echipe din nouă țări: Armenia, Kazakhstan, Turcia, Danemarca, Grecia, Cehia, Croația, Marea Britanie, Uganda. Prin prezența la competițiile de dezbateri academice și prin evoluția remarcabilă, România și-a câștigat o poziție respectată în circuitul internațional al dezbaterilor. Participarea lotului național al României la competiții, fie că sunt din circuitul național sau internațional, face parte din „antrenamentul” pentru Campionatul Mondial de Dezbateri Academice, ce va avea loc în acest an în Mexic, în perioada 19 – 29 iulie 2020.

Încă din 2004, în fiecare an, Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR) selectează și antrenează pentru România o echipă formată din cinci tineri debateri, care sunt sprijiniți de arbitri și antrenori pentru a participa la WSDC (World Schools Debate Championship), cea mai prestigioasă competiție la nivel mondial în acest domeniu. În fiecare an, liceeni din cluburile de dezbateri ARDOR din întreaga țară parcurg o serie de etape pentru a ajunge să reprezinte România și să lupte, ca delegație, pentru titlul de campioană mondială în dezbateri. Cei mai buni vorbitori ai lumii din învățământul liceal se adună într-o confruntare a ideilor pentru ca la final, echipa care a reușit să convingă juriul de arbitri să câștige titlul de campioană mondială.

Anul acesta, lotul național în format extins a avut deja rezultate excepționale la fiecare competiție la care a participat, fie ea din circuitul național sau internațional. La Winter Holidays Open, care a avut loc la Zagreb, în decembrie 2019, lotul național a reușit să ajungă în semifinale.

 „De şase ani antrenez lotul național al României și am avut astfel oportunitatea să învăț extraordinar de multe lucruri despre ce înseamnă să sudezi o echipă, ce înseamnă să faci performanță, câtă muncă și implicare cere și cum pentru a face performanță trebuie să fii în primul rând critic cu tine însuți și să nu îți desconsideri adversarii, să înțelegi câte nu știi ca să poți deveni mai bun. Acest rezultat este unul impresionant și, sperăm noi, va contribui la generarea unei susțineri din ce în ce mai mari atât a Lotului, cât și a întregii mișcări de dezbateri din România. Le sunt recunoscător într-un mod care e greu de pus în cuvinte atât tinerilor debateri, colegilor care în ultimii ani s-au alăturat echipei extinse de co-antrenori și antrenori asistenți, cât și colegilor din rețeaua extinsă ARDOR, alături de care construim de 25 de ani, viitorii cetățeni și lideri ai României”, a declarat Șerban Pitic, antrenorul principal al Lotului Național.

 

Informații suplimentare

În 2020, în componența Lotului Național de Dezbateri al României se regăsesc elevi ai cluburilor de dezbateri afiliate ARDOR: Teodor Grama – Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București; Vlad Ionescu – Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești; Oana Nițu – Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești; Diana Diaconescu – Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava; Anamaria Petcu – Colegiul Național „Grigore Moisil” din Timișoara; Valeriu Cărășel – Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București.

Echipa de antrenori este formată din următorii reprezentanți ai ARDOR: Șerban Pitic este, de peste şase ani, principalul antrenor al Lotului Național de Dezbateri al României și pregătește în fiecare an echipa de liceeni care participă la Campionatul Mondial. Este președintele ARGO (asociație regională ce face parte din ARDOR) și coordonează din această poziție activitatea de debate din județul Prahova. După ce parcursul său competițional l-a adus în poziția de câștigător în cadrul uneia dintre cele mai prestigioase competiții internaționale pentru studenți (Oxford IV), și-a continuat activitatea în domeniul dezbaterilor în calitate de instructor și arbitru.

Laura Drăgoi este absolventă a Academiei de Studii Economice din București. Este trainer ARDOR de şase ani, fiind unul dintre trainerii de dezbateri din cadrul British Council București. Ocazional, își exersează abilitatea de a practica acest sport și competitiv, amintindu-și de „vremurile bune”, când se califica în finalele unor competiții cum ar fi Oxford IV (ESL) sau Sofia Open. În 2018, a fost unul dintre cei doi arbitri români care au fost acceptați să evalueze în cadrul Campionatului Mondial.

Ioana Covei face dezbateri de 12 ani. A lucrat pentru instituții precum British Council București, Complexul Educațional Laude-Reut sau Școala ARC în calitate de trainer de dezbateri și discurs public, a fost reprezentant de Tineret al României la Organizația Națiunilor Unite în mandatul 2017 – 2018 și a colaborat în cadrul Centrului pentru Advocacy și Drepturile Omului (CADO). În prezent Ioana este masterand la London School of Economics în Marea Britanie.

Eveline Dicu a fost antrenor principal al lotului de două ori și are o experiență în domeniul dezbaterilor academice de peste zece ani. Este Senior Business Program Manager la Tradeshift.

Andrei Olaru este în lumea dezbaterilor de 11 ani. A fost mai întâi membru al lotului național, apoi antrenor asistent și apoi co-antrenor. Este antreprenor în domeniul jocurilor video cu caracter de responsabilitate socială și trainer de dezbateri la British Council București.

Teodora Munteanu face debate de mai bine de cinci ani, timp în care a participat ca membră a echipei lotului național de trei ori la Campionatul Mondial. În prezent este studentă la Facultatea de Filosofie din Universitatea București.

Victor Băjan este membru al comunității de dezbateri de aproximativ opt ani. În prezent este student la Facultatea de Drept din Universitatea București.

Octavian Nica are o experiență în dezbateri de peste opt ani. Absolvent al Universității din Manchester, Marea Britanie și al unui Master in Economie la Barcelona Graduate School of Economics, Octavian este in prezent Consultant de Management la Business Saga.

Asociația Română de Dezbatere, Oratorie și Retorică (ARDOR) este una dintre cele mai relevante organizații neguvernamentale din domeniul educației din România. ARDOR este o rețea de asociații regionale care lucrează cu mai mult de 250 de instituții de învățământ la nivel național și are mai mult de 30.000 de beneficiari anuali. Scopul său este de a răspândi în cât mai multe contexte educaționale instrumentul numit debate și valorile asociate acestui instrument (respect, toleranță, argumentare, coerență, gândire critică etc.). ARDOR are 25 ani de experiență în programe educaționale la nivel național: organizează cursuri de formare pentru cadre didactice și tineri, dezbateri publice, concursuri de dezbateri, realizează materiale educaționale pentru folosirea metodelor de educație deliberativă la clasă sau în diverse contexte educaționale, colaborează cu instituții de prestigiu precum Ministerul Educației Naționale, British Council, Departamentul pentru Relații Interetnice al Guvernului României, UNICEF, Ambasada Statelor Unite ale Americii.