Lotul sportiv al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Barbu Ştirbei” Călăraşi s-a clasat pe locul II la etapa finală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă, la câteva zecimi de secundă de echipa câştigătoare. În perioada 30 august – 2 septembrie 2016 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al judeţului Iaşi a fost gazda Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă. Lupta pentru titlul de campioni s-a desfăşurat între echipele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă ale judeţelor Alba, Bacău, Bihor, Botoşani, Călăraşi, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ, Sibiu, Suceava şi Ilfov.

 După trei zile pline de încordare, tensiune și emoții, pompierii ieșeni au câştigat Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă. ISU Iași a reușit să se distanțeze în clasamentul general la mai puțin de o secundă în fața ocupantei locului II, lotul ISU Călărași. La finalul celor patru probe de concurs („Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole pe 100 de metri”, „Ştafeta 4×100 de metri” şi „Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”), clasamentul a fost următorul: Locul I – ISU Iași – 299,36 secunde; Locul II – ISU Călăraşi – 299,86 secunde; Locul III – ISU Bacău – 300,62 secunde; Locul IV – ISU Sibiu – 304,06 secunde; Locul V – ISU Suceava – 307,69 secunde; Locul VI – ISU Ilfov – 310,43 secunde; Locul VII – ISU Bihor – 322,24 secunde; Locul VIII – ISU Botoșani – 324,28 secunde; Locul IX – ISU Ialomița – 328,71 secunde; Locul X – ISU Mehedinți – 332,24 secunde; Locul XI – ISU Alba – 339,41 secunde; Locul XII – ISU Neamţ – 345,20 secunde. Echipa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iași a câștigat pentru prima dată Cupa transmisibilă „Căpitan Pavel Zăgănescu” și titlul de campioni ai României.

 Pompierii călărăşeni de şapte ori campioni naţionali

Pompierii militari din Călăraşi au avut pregătirea, ambiţia şi tăria de caracter de a câştiga de șapte ori până acum prestigiosul trofeu, lucru ce poate fi considerat oricând drept o carte de vizită a unei unităţi cu rezultate deosebite şi pregătire profesională de invidiat. În anul 2000, pompierii militari din cadrul ISU „Barbu Ştirbei” Călăraşi au urcat pentru prima oară pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, în 2006, 2007, 2008, 2009, 2011 și 2015 au fost tot acolo, respirând aerul tare al învingătorilor. Lotul sportiv al pompierilor călărăşeni a obţinut, de asemenea, poziţii onorante şi în anii precedenţi, locul doi în anii 2012 şi 2013 şi locul trei în anul 2014.

pompieri1