Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos, a anunțat miercuri, 21 aprilie, lansarea programelor „Rabla Clasic” și „Rabla Plus” pentru anul 2021, programe care vor debuta în data de 26 aprilie 2021.
„În şedinţa de Guvern de astăzi vom prezenta bugetul Administraţiei Fondului de Mediu, instituţia care finanţează ‘Rabla Clasic’ şi ‘Rabla Plus’. Sunt programele prin care ministerul îşi doreşte ca parcul auto din România să fie reînnoit. Bugetul pe care îl prezentăm astăzi în Guvern are un buget dublu pentru maşinile electrice faţă de 2020. A fost o decizie prin care am venit în întâmpinarea tendinţelor internaţionale şi tendinţelor de pe piaţa românească”, a spus ministrul Barna Tánczos.
„A crescut aproape exponenţial numărul maşinilor electrice cumpărate în România în primele trei luni, iar acest buget, acest sprijin vine, practic, în favoarea celor care se gândesc, dincolo de mobilitatea şi confortul personal, şi la impactul pe care îl lasă fiecare dintre noi asupra mediului înconjurător şi la reducerea emisiilor de carbon”, a mai spus demnitarul.
Evenimentul s-a desfășurat în fața sediului MMAP și a marcat, de asemenea, startul etapei finale a competiției Best Electric Car in Romania 2021, organizată în premieră de AutoExpert Media. Toate modelele electrice participante în competiție au fost prezente la eveniment.
O altă modificare vizează posibilitatea ca primele de casare să fie transferate între toate tipurile de persoane fizice sau juridice. Această schimbare va permite accesarea programului și de către cei care nu au o mașină veche de casat.
De asemenea, a fost introdusă interdicția de înstrăinare a autovehiculelor nou achiziționate în cadrul programului, precum și obligativitatea restituirii finanțării în cazul
nerespectării acestei interdicții.
Ediția din acest an a programului „Rabla Clasic” va beneficia de un buget total de 440 de milioane de lei, cu 35 de milioane de lei mai mare decât în 2020.
Pentru programul „Rabla Plus” 2021, avem cel mai mare buget de până acum, 400 de milioane de lei, dublu față de bugetul de anul trecut, dat fiind interesul deosebit pentru acest tip de autovehicule.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor reamintește faptul că în cadrul programului „Rabla Plus” se acordă două tipuri de ecotichete, respectiv 45.000 de lei pentru mașinile full electrice și 20.000 de lei pentru mașinile hibrid plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autoturismului nou. Cei care vor dori să renunțe la o mașină veche, poluantă, și să achiziționeze un autovehicul electric vor beneficia atât de prima de casare acordată prin programul „Rabla Clasic”, în valoare de 7.500
de lei, cât și de ecotichetul alocat în cadrul programului „Rabla Plus”.
De asemenea, s-a decis majorarea cuantumului finanțării pentru motociclete electrice la 5.500 de lei, iar cine dorește să achiziționeze o motocicletă electrică și predă o mașină uzată, ecotichetul se poate cumula cu prima de casare în valoare de 5.500 de lei.
Valoarea cumulată a ecotichetului și a primei de casare nu poate depăși 50% din valoarea de achiziție a motocicletei electrice.
Valabilitatea notei de înscriere în cadrul Programului „Rabla Plus” a fost extinsă la 240 de zile de la data emiterii, timp în care beneficiarii vor derula toate procedurile specifice
de achiziție a autoturismului nou.