În satul Rasa, comuna Grădiştea, lucrările de asfaltare sunt în plină desfăşurare. Astfel, săptămâna aceasta, au fost asfaltate şapte străzi, acestea fiind: Grigore Ureche, Carol I, Mateiu Caragiale, Eternității, Ion Neculce, Bucovina, la intersecție cu strada Transilvania, Poștei, spre sud. De asemenea, săptămâna trecută, s-a lucrat pentru realizarea sistemului de canalizare pe strada Mihai Eminescu, din satul Grădiştea. Totodată, în satul Cuneşti, a fost finalizată asfaltarea a patru străzi, şi anume Mihail Sadoveanu, Radu Tudorache, Pescăruş şi Ştefan Bănică. Primarul comunei Grădiştea, Constantin Corbu, susţine că modernizarea comunei va continua în perioada următoare.