În data de 15 septembrie 2020, ora 10:00, prefectul județului Călărași, Marian Stoica, a solicitat convocarea în ședință extraordinară a Consiliului Județean Călărași, în conformitate cu dispozițiile art. 178 al. 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, modificată și completată. S-a dat curs solicitării și, deși consilierii județeni în funcție au fost invitați la ședința în care urmau să decidă cu privire la problemele stringente de interes județean, respectiv asigurarea transportului elevilor și urgentarea plății salariilor restante ale angajaților Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Călărași, o parte dintre consilierii județeni au refuzat să confirme prezența la ședință.  Rezultatul a fost acela că, nici după a patra convocare, nu a fost întrunit cvorumul legal de ședință, aceasta nu s-a putut desfășura, iar problemele serviciilor publice de interes județean – educație, asistență socială, au rămas nesoluționate.

„Le mulțumesc consilierilor care au răspuns prezent la ședința convocată astăzi (n.r. – marţi, 15 septembrie), cred că nu s-a înțeles ceea ce am dorit să facem prin această ședință. Din păcate, sunt privați în continuare de niște drepturi salariați, copii, elevi care merg la școli. Nu înțeleg de ce atâta reticență pentru un lucru care ne era la îndemână și astăzi îl puteam rezolva. Aș vrea să știți că apreciez foarte mult decența și responsabilitatea cu care angajații DGASPC au hotărât ca astăzi în semn de protest să nu acționeze într-o formă extremă, și cu o simplă banderolă pe mână își continuă activitatea. Apreciez responsabilitatea cu care au tratat momentul acesta, însă nu știu ce aș putea să le comunic prin liderul lor de sindicat. Ce pot să le spun eu acum? Este o întrebare cu care închei și la care dumneavoastră să găsiți un răspuns”, a declarat prefectul județului Călărași, Marian Stoica.