Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul Poliției Orașului Fundulea, au depus în penitenciar un bărbat condamnat la închisoare.
La data de 9 octombrie a.c., polițiștii au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de instanță, pe numele unui tânăr în vârstă de 23 de ani, din orașul Fundulea, județul Călărași.
Acesta a fost condamnat la un an și două luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.