Fii parte din echipa de salvare: 20% din impozitul pe profit către maternităţi

 

Oricât de bun ar fi un medic şi oricâtă voinţă de viaţă ar avea un copil de nici 1.000 de grame, capacitatea maternităţilor de a salva vieţile nou-născuţilor prematur depinde în mod direct de aparatura medicală pe care o au. Într-o lume care îşi pune problema sofisticată a folosirii Inteligenţei Artificiale în domeniul medical, în maternităţile din România copiii pot muri, pentru că nu există pentru ei un incubator performant.

Un exemplu concret de subfinanţare vine chiar din Bucureşti, de la o maternitate vitală pentru regiune. Dacă în 2016, Maternitatea Cantacuzino din Bucureşti a primit prin Acţiunea prioritară a Ministerului Sănătăţii pentru secţiile de anestezie şi terapie intensivă – ATI fonduri de 600.000 de lei, acestea aproape s-au înjumătăţit trei ani mai târziu, deşi maternitatea este una dintre cele care deservesc toată regiunea de sud a ţării, iar mortalitatea infantilă continuă să menţină România pe unul dintre primele locuri în Uniunea Europeană.

Astfel, numai în 2018, în România s-au înregistrat 1.214 de decese ale copiilor sub un an, cu o rată a mortalităţii infantile (numărul deceselor raportat la 1.000 de naşteri) de 6,5°, potrivit datelor semi-definitive pentru anul 2018, furnizate de Institutului Naţional de Statistică. Mai mult de jumătate dintre decesele sub un an se produc în prima lună de viaţă (mortalitate neonatală).

Analiza factorilor favorizanţi realizată de Institutul Naţional de Sănătate Publică arată că o parte din aceste decese ar fi putut fi evitate printr-o mai bună monitorizare antenatală, care ar fi permis atât intervenţii în sarcină, cât şi direcţionarea sarcinilor cu complexitate mare către unităţi echipate corespunzător.

Un rol esenţial în salvarea bebeluşilor născuţi prematur o are dotarea corespunzătoare a secţiilor de neonatologie, motiv pentru care Salvaţi Copiii implementează, din anul 2012, cel mai amplu program naţional de dotare a maternităţilor cu aparatură medicală vitală, care compensează lipsa de politici publice responsabile în acest domeniu.

„Au fost alegeri. Au trecut. O să mai fie. A fost Ziua Naţionala a României. O să mai fie. A fost şi Ziua Mondială a Prematurităţii. O să mai fie… Din păcate, de prematurii din România s-a cam uitat. Anul acesta a fost bătut un record, din păcate negativ, aşa cum sunt toate recordurile la noi… Cei mai puţini bani alocaţi nou-născuţilor, în special prematuri, prin acţiunea prioritară a Ministerului Sănătăţii pentru secţiile de ATI. Ca să fiu mai la obiect: 376.000 lei (2015), 600.000 lei (2016), 511.000 lei (2017), 324.000 lei (2018) şi doar 341.000 lei (2019). Cifrele sunt pentru Spitalul Clinic ‘Dr. I. Cantacuzino’, una dintre cele şapte maternităţi de nivel 3 din Bucureşti care deservesc tot sudul ţării. Nu ştiu cum e la alte maternităţi, dar sunt convins că e la fel, din ce am vorbit cu alţi colegi. O să fie rectificare de buget. Sper să cuprindă şi nou-născuţii şi un mic program AP-TI, de susţinere a secţiilor de terapie intensivă. Din păcate, nou-născuţii prematuri nu aduc voturi”, afirmă doctorului Adrian Sorin Crăciun, responsabil de programul AP-TI în Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino”.

În ultimii opt ani, Organizaţia Salvaţi Copiii România a investit peste cinci milioane de euro în dotarea a 96 de maternităţi şi secţii de nou-născuţi din toate judeţele ţării cu 630 de echipamente medicale, care au ajutat la supravieţuirea a peste 72.000 de copii.

„Când am început programul de dotare a maternităţilor, ştiam doar câteva dintre lipsurile pe care sistemul le avea. Treptat, am înţeles că e nevoie de un efort pe termen lung, în care medicii ne sunt cei mai buni parteneri. Lucrăm umăr la umăr, astfel încât să fim cât mai eficienţi şi mai rapizi: când e vorba despre salvarea vieţilor copiilor născuţi prematur, orice minut este crucial. Mecanismul de direcţionare a 20% din impozitul pe profit al companiilor reprezintă un instrument esenţial pentru continuarea campaniei de dotare a maternităţilor şi mizăm pe responsabilitatea socială a companiilor”, a precizat Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România.

 

Viaţa prematurilor depinde de investiţia în maternităţi: 20% din impozitul pe profit

 

În anul 2012, 125 de companii au direcţionat 20% din impozitul pe profit către Organizaţia Salvaţi Copiii România. În anul 2018, 190 de companii au decis să se implice în dotarea maternităţilor şi a secţiilor de neonatologie, prin sprijinirea programului Salvaţi Copiii. În total, 1.417.937 de lei au fost colectaţi anul trecut prin acest mecanism care, neutilizat, lasă banii în folosinţa statului.

Pentru că viaţa unor copii care se luptă să trăiască depinde de investiţia pe care o facem în maternităţi, Salvaţi Copiii România lansează un apel către companiile din România de a direcţiona 20% din impozitul pe profit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente a maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi din România. Persoanele juridice care doresc să sprijine acest demers pot descărca contractul precompletat cu datele de identificare ale organizaţiei la adresa https://www.salvaticopiii.ro/implica-te/companii/directioneaza-20-din-impozitul-pe-profit.