Ministerul Educației și Cercetării (MEC) supune consultării publice, în perioada 4 – 7 mai 2020, componența comitetelor de selecție a membrilor comisiilor de specialitate ale Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) – mandatul 2020 – 2024. Mai exact, sunt prezentate listele cu personalitățile care vor selecta viitorii membri ai comisiilor de specialitate CNATDCU. Acestea pot fi accesate la adresa: https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2020/consultari%20publice%202020/Comitete_selectie_CNATDCU.pdf

Instituțiile de învățământ superior, prin Consiliul Național al Rectorilor, Academia Română și institutele de cercetare, precum și asociațiile profesionale și științifice au transmis propuneri privind componența comitetelor.

Viitorii membri ai comisiilor de specialitate vor fi selectați de 137 de personalități, iar dintre acestea aproximativ 40% provin de la universități și institute de cercetare din 15 țări din întreaga lume (Statele Unite ale Americii, Franța, Olanda, Canada, Germania, Marea Britanie, Austria, Danemarca, Finlanda, Japonia, Mexic, Italia, Portugalia, China, Irlanda).

În ceea ce privește universitățile și institutele de cercetare românești, acestea sunt reprezentate de personalități cu activitate științifică recunoscută la nivel internațional.

Eventualele obiecții/sesizări argumentate ale persoanelor fizice/juridice pot fi transmise pe adresa de e-mail cntadcu2020@edu.gov.ro, până la data de 7 mai 2020.

MEC reamintește că depunerea candidaturilor pentru calitatea de membru în comisiile de specialitate ale Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare continuă până pe 8 mai 2020, ora 23:59.