Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, prezintă publicului, în cadrul proiectului „Mari Personalităţi Călărăşene”, „Personalitatea lunii martie – Mihail Dragomirescu”.

 

Mihail Dragomirescu a fost estetician şi critic literar. S-a născut în data de 22 martie 1868, în satul Cucuieţi, comuna Plătăreşti, judeţul Călăraşi.

A absolvit şcoala primară în comuna natală, iar studiile liceale le-a făcut la Bucureşti – primele două clase la Gimnaziul „Gheorghe Lazăr” (1881 – 1883), iar clasele următoare la Liceul „Sf. Sava” (1883 – 1888). A absolvit în 1892 Facultatea de Litere şi Filosofie a Universității București, având ca lucrare de licenţă o teză despre Herbert Spencer. A debutat în 1893 în publicaţia „Convorbiri literare” cu un poem în proză. A fost student al lui Titu Maiorescu şi a participat la întemeierea Ligii culturale, în anul 1890. În perioada 1895 – 1906, a fost redactor la „Convorbiri literare”, a scos revista „Convorbiri” în 1907, devenită în 1908 „Convorbiri critice”, care a durat doi ani, apoi a condus publicația „Falanga” (1910; 1926 – 1929).

A fost profesor universitar – suplinitor din 1895 şi apoi titular în perioada 1906 – 1938 – la Universitatea București, iar în 1922 a înființat Institutul de Literatură. A fost membru al Academiei Române din 1928.

A debutat editorial în 1895 cu articolul „Critica ştiinţifică şi Eminescu”. Au urmat „Ştiinţa literaturii” (1926), publicată şi în versiune franceză, şi „Dialoguri filosofice – Integralismul” (1929).

Continuându-l pe Titu Maiorescu pe linia autonomismului estetic, Dragomirescu este creatorul, la noi, al primului sistem estetic închegat şi, mai ales, original. În condițiile de criză ale determinismului şi istorismului epocii, autorul „Ştiinței literaturii” a pledat pentru opera literară ca un tot unitar şi organic şi pentru „metoda ştiinţifică de cercetare” a acesteia.

În posteritate, prin „La Science de la litterature”, Mihail Dragomirescu avea să atragă atenţia unor Rene Wellek, Pierre Moreau şi Guy Michaud. În orizont naţional, l-au preţuit în special Tudor Vianu şi Şerban Cioculescu. Îi fuseseră studenţi Eugen Lovinescu, George Călinescu, Vladimir Streinu şi alţii.

Esteticianul, adept al ideii de clasicism peren, a publicat fabule, în 1928, sub pseudonimul Radu Bucov, câteva traduceri din Sofocle şi William Shakespeare şi un roman, „Copilul cu trei degete de aur” (I-IV, 1932-1936), pe fundal autobiografic. Recenzând romanul, Şerban Cioculescu regreta, cu maliţie, că degetele nu i-au fost tăiate autorului din leagăn. A mai publicat sub următoarele pseudonime: Gheorghe Pleasnă, Falanga, Un Baldovinesc.

Criticul literar s-a stins din viaţă în data de 25 noiembrie 1942, în Bucureşti.