6.657 de români s-au înscris până la data de 18 septembrie 2020 în programul pentru izolarea locuințelor, numit „Casa Eficientă Energetic”.

Sesiunea de înscriere a început pe 15 septembrie.

În primele patru minute de la startul programului, în aplicația online au fost înscrise 340 de dosare.

Apoi, la nici cinci minute de la start, numărul dosarelor a crescut la 500.

Înscrierile continuă până la atingerea a 150% din bugetul alocat programului, respectiv 430 de milioane de lei.

„Ne bucurăm că România începe să-și gândească locuințele în cheia eficienței energetice. Vrem ca prin acest program să reducem consumul de energie din casele românilor și emisiile de gaze cu efect de seră. Reamintim că proprietarii de case din țară pot beneficia de o primă energetică în valoare de maximum 15.000 de euro (aproximativ 70.000 de lei), pentru creșterea cu o clasă energetică a locuinței lor.

Prima energetică acoperă 60% din valoarea fiecărei investiții și poate fi folosită pentru  instalarea de ferestre izolante, izolarea acoperișului, a pereților exteriori, montarea unei centrale mai eficiente, a panourilor solare, sisteme de ventilație, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mișcare, robineți și conducte noi etc.”, au transmis reprezentanţii Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Pentru mai multe detalii se poate accesa link-ul: https://www.afm.ro/casa_eficienta_energetic.php.