În luna februarie, Ministerul Sănătăţii, prin Programul Naţional de Evaluare şi Promovare a Sănătăţii finanţează şi organizează campania „Sănătatea reproducerii – tu decizi ce este mai bine pentru tine!”, campanie care aduce în atenţia publică problematica sănătăţii reproducerii pentru adolescenţi şi femeile gravide şi are ca obiectiv creşterea nivelului de informare al acestora despre: contracepţie, importanţa planificării familiale, sănătatea în perioada sarcinii, avorturile şi complicaţiile acestora, bolile cu transmitere sexuală, mortalitatea maternă.

Sănătatea reproducerii definită ca fiind o bună stare fizică, mentală şi socială şi nu doar absenţa bolii sau a infirmităţii, în toate aspectele referitoare la sistemul reproducător şi la funcţiile ei, se referă la faptul că oamenii sunt capabili să aibă o viaţă sexuală satisfăcătoare şi sigură şi că au capacitatea de a se reproduce şi libertatea de a decide cu privire Ia viaţa lor sexuală.

În perioada 2009 – 2018, România se situează pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte procentul naşterilor înregistrate la adolescente. Pe măsura trecerii de la copilărie la vârsta adultă, adolescenţii şi adolescentele suferă o serie de schimbări fizice, emoţionale şi sociale, de cele mai multe ori fiind nepregătiţi pentru aceste schimbări. Sarcinile timpurii in rândul adolescentelor au consecinţe majore asupra sănătăţii pentru mamele adolescente şi copiii lor. Sarcina şi complicaţiile la naştere la mame adolescente cu vârsta cuprinsă între 10 şi 19 ani conduc la riscuri mai mari de eclampsie, endometrită puerperală, infecţii sistemice şi la principala cauză de deces în rândul fetelor adolescente, cât şi prematuritate şi chiar mortalitate infantilă.

În perioada 2009 – 2018, România se situează pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte procentul naşterilor înregistrate la adolescente. În România, în 2018: 42% din naşterile înregistrate la fete de 10 – 14 ani în UE erau în România. Unul din doi născuţi vii la adolescente cu vârste între 10 şi 14 ani din Europa se regăseşte în România. Unul din cinci născuţi vii la adolescente de 15-19 ani din Europa se regăseşte în România.

Femeile gravide care sunt mai în vârstă, supraponderale şi au afecţiuni medicale preexistente, cum ar fi hipertensiunea şi diabetul zaharat, par să aibă un risc crescut de a dezvolta o formă severă de COVID-19 . Prin urmare, este important să ia măsuri de precauţie pentru a se proteja împotriva COVID-19 şi să raporteze posibilele simptome (inclusiv febră, tuse sau dificultăţi de respiraţie) furnizorului lor de asistenţă medicală.

Campania este implementată la nivel judeţean de către Direcţia de Sănătate Publică din Călărași, suportul metodologic al campaniei fiind asigurat de către Institutul Naţional de Sănătate Publică.