Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a efectuat, joi, o vizită de lucru în județul Călărași. Din partea autorităților locale, ministrul a fost însoțit de preşedintele Partidului Social Democrat (PSD) Călăraşi, Iacomi Iulian, de senatoarea Roxana Natalia Pațurcă, având discuții, totodată, cu președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță, și cu prefectul județului, George Iacob.

 

În vizita din judeţul Călăraşi, ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a fost însoțit de directorul general al Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), Victor Sandu, directoarea Administrației Bazinale de Apă Buzău – Ialomița (ABA), Marilena Stoian, directorul UMP Proiectul Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Naiana Milea, inspector în cadrul Corpului de Control al ANAR, Marius Hoffman, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Călărași, Viorel Roman, și, directorul Direcției Silvice, Marian Barbu. Suma totală a investițiilor derulate de Ministerul Apelor și Pădurilor în acest județ, în 2019, este de 26 de milioane de lei, din care, pentru domeniul ape suma de 1,9 milioane de lei, iar pentru domeniul păduri suma de 24,1 milioane de lei (care vor fi utilizați pentru regenerări, perdele forestiere și exproprieri, în vederea constituirii de perdele forestiere). La primele ore ale zilei, demnitarul s-a deplasat în localitatea Borcea, unde în prezența primarului Aniel Nedelcu-Pațurcă și a câtorva zeci de cetățeni, directorul ABA Buzău-Ialomița a prezentat proiectul care va fi derulat pe raza localității, acesta  reprezentând o subtraversare a digului Borcea. Investiția este în valoare de 428.000 de lei cu TVA (din surse proprii ale Administrației Naționale „Apele Române”) și are rolul de a pune în siguranță peste o sută de gospodării, care au fost inundate în anii anteriori și care se află într-un potențial risc de inundare în urma unor acumulări însemnate de apă pluvială, pe un islaz situat la marginea localității. Lucrările vor începe și vor fi finalizate în acest an. Totodată, ministrul Ioan Deneș, precum și directorul ABA Buzău – Ialomița au anunțat și o investiție de mare importanță care se va derula în cadrul Programului Operațional Insfrastrucutră Mare (POIM). Aceasta este  „Punerea în siguranță a liniei de apărare de la Dunăre pe sectorul identificat cu risc tehnologic semnificativ: Borcea de Sus – Borcea de Jos”; va fi implementat în județele Călăraşi şi Ialomiţa, iar valoarea totală estimată este de 48,2 milioane de euro, cu TVA. În judeţul Călăraşi se va realiza lucrarea de protecție a malului drept, pe braţul Borcea, în zona kilometrului 48 – 49 + 500, pe raza comunei Borcea (zona Baital). În această zonă sunt necesare lucrări de apărări de mal pe o lungime de circa 1.800 de metri liniari. Valoarea estimată pentru realizarea acestor lucrări este de peste 15 milioane de euro. Obiectivul proiectului constă în reducerea efectelor și a pagubelor asupra populației, a bunurilor materiale și a obiectivelor social-economice cauzate de fenomenele naturale asociate principalelor riscuri accentuate de schimbările climatice, în principal de inundații, prin implementarea unor măsuri structurale și nonstructurale în cele mai vulnerabile zone din bazinul hidrografic al fluviului Dunărea.

 

Vizita de lucru a ministrului a continuat la platforma de colectare a gunoiului de grajd din Vîlcelele

 

 

Delegația a inspectat, în continuare, zonele în care au fost constituite perdele forestiere pe autostrada A2, în zona Jegălia. Directorul Direcției Silvice, Marian Barbu, i-a spus ministrului Apelor şi Pădurilor că gradul de prindere a puieților este de 82%, ceea ce, potrivit normelor, este calificat foarte bine. Având în vedere că perdeaua forestieră se află în perimetrul hergheliei Jegălia ministrul Ioan Deneș și-a exprimat intenția de a inspecta și modul în care aceasta este administrată. Vizita de lucru a lui Ioan Deneș, ministrul Apelor şi Pădurilor, a continuat la platforma de colectare a gunoiului de grajd constituită pe raza UAT-ului Vâlcelele, realizată în cadrul Proiectului Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți. La fața locului, delegația a fost întâmpinată de președintele Consiliului Judeţean Călărași și de primarul localității. Directorul UMP Nutrienți, Naiana Milea, le-a vorbit celor prezenți de modul în care funcționează platforma și le-a prezentat noile utilaje recepționate în martie anul acesta, respectiv: încărcător frontal, tractor, două  remorci, cisternă vidanjă. În prezent, în județul Călărași, pe raza a 11 UAT-uri funcționează 21 de platforme de management al gunoiului de grajd, iar șase dintre acestea au primit luna trecută seturi noi de utilaje, care deservesc 16 platforme. Vizita de lucru s-a încheiat la sediul prefecturii județului Călărași, unde delegația condusă de ministrul Ioan Deneș s-a întâlnit cu primari din județ pentru a discuta problemele pe care aceștia le au în domeniile administrate de Ministerul Apelor și Pădurilor.