Joi, 20 august, ministrul Ion Ștefan a fost prezent la Călărași pentru a verifica alături de primarul Daniel Drăgulin mai multe investiții realizate prin programe coordonate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Este vorba despre Poșta Veche, realizată din fonduri europene prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020; grădinița cu opt grupe, construită prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL); și bazinul de înot, realizat prin Compania Națională de Investiții.

La Poșta Veche, cei doi au vizitat, alături de constructor, toate sălile clădirii și au avut un dialog despre dificultățile întâmpinate în refacerea clădirii, soluțiile moderne găsite pentru rezolvarea acestora și despre programele derulate de minister.

În timpul acestui dialog, ministrul Ion Ștefan, a declarat: „Dacă aș desface capacul de la borcanul cu miere, cred că aș fi cel mai iubit fiu din România!”, referindu-se la întârzierea realizării spitalelor regionale de către guvernul PSD și semnarea, de către guvernul PNL, a trei contracte de finanțare pentru astfel de spitale.

„De când am pus capacul la borcanul cu miere sunt cel mai hulit om din România, nu este altul mai rău decât ministrul Ion Ștefan”, a declarat ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

Ministrul Lucrărilor Publice, despre vizita sa la Călărași: „Sunt astăzi la Călărași invitat de domnul primar al orașului, domnul Drăgulin, pentru a vizita acest obiectiv. Acest obiectiv este finanțat prin Programul Operațional Regional, este primul obiectiv finalizat din localitate prin acest program. Ceea ce găsim la dumneavoastră aici este numai de felicitat, un obiectiv realizat conform contractului. Domnule primar, ați găsit un constructor român care s-a ținut de proiect și a realizat obiectivul conform planului. Vă felicit pentru faptul că ați ales să reabilitați această clădire!”.

În răspuns, Daniel Drăgulin a lăudat întreg aparatul de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Călărași și toate părțile implicate în proiectul de restaurare a Poștei Vechi: „Sunt fericit, bucuros și norocos că am o echipă pe măsură, începând de la partea de proiecte europene, partea de urmărire a lucrării din punct de vedere arhitectural și, bineînțeles, de partea tehnică, (…) cei care urmăreau ce depindea de dânșii din punct de vedere legal și, nu în ultimul rând, cei cu finanțele. Am fost un tot unitar. Este rodul unei munci atât a constructorului, cât și a celor care au urmărit pas cu pas tot ce s-a întâmplat”.

Ion Ștefan a declarat că în orașul Călărași umează să se facă și alte proiecte: „Partidul Național Liberal, prin programul de investiții ‘Reclădim România’, și-a propus să finanțeze și să realizeze 20.000 de kilometri de drum local și 7.000 de kilometri de drum județean. În cadrul acestui program de investiții orașul Călărași are deja cuprinse două proiecte”.

Ministrul a primit din partea lui Daniel Drăgulin cărți poștale în care apar imagini cu Poșta Veche înainte și după refacere și a oferit la rândul său cărți poștale care înfățișează Cazinoul din Constanța, acesta aflându-se de asemenea în proces de refacere prin programe coordonate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.