foto: libertatea.ro

O minoră, în vârstă de 12 ani, din comuna Mitreni, județul Călărași, dispărută la data de 16 iunie 2020, a fost depistată de polițiști, în aceeași zi, în proximitatea localității, fără a fi victima vreunei infracțiuni.

 

La data de 16 iunie 2020, ora 22:13, Poliția Municipiului Oltenița a fost sesizată prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 de către un bărbat din comuna Mitreni, județul Călărași, cu privire la faptul că nepoata lui, în urma unei discuții în contradictoriu cu bunica sa, a plecat de la domiciliu fără a preciza unde se va deplasa.

Imediat au fost formate echipe mixte care au procedat la efectuarea de activități de căutare și verificare a peste o sută de curți și anexe gospodărește din comuna Mitreni.

S-a procedat la efectuarea de căutări în zona împădurită din extravilanul satului, pe ambele maluri ale râului Argeș, atât în amonte până în zona localității Curcani, cât și în aval, până la intrarea în municipiul Oltenița, fiind utilizat dispozitivul cu termoviziune.

În urma activităților desfășurate cu operativitate, minora a fost depistată în proximitatea localității, ascunsă într-o zonă cu vegetație densă, nefiind victima vreunei infracțiuni.

Totodată, a fost informată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași cu privire la situația minorei în vederea consilierii.

La activitățile de căutare au participat jandarmi și polițiști de frontieră.