Polițiștii desfășoară activități pentru găsirea unei tinere în vârstă de 14 ani, din municipiul Fetești, județul Ialomița, instituționalizată în Centrul de plasament „Sfântul Ștefan” Perișoru.

La data de 28 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciul de Investigații Criminale au fost sesizați despre dispariția minorei, Ilie Oana Victorița, în vârstă de 14 ani, care aflată în vizită la bunicul ei din comuna Borcea, județul Călărași, a plecat voluntar de la domiciliul acestuia și nu a mai revenit în Centrul de plasament „Sfântul Ștefan” Perișoru.

Polițiștii au demarat de îndată verificările și investigațiile pentru găsirea persoanei dispărute, fiind pusă în urmărire.

Semnalmente

Înălțime: 1.65 metri, greutate: 50 de kilograme, corpolență: atletică, culoare păr: șaten închis, contur față: oval, culoare ochi: căprui.

Nu se cunoaște vestimentația acesteia la momentul dispariției.

Cetățenii care pot oferi informații ce pot conduce la găsirea persoanei dispărute sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze gratuit numărul de telefon 112!