Miercuri, 4 martie, Mircea Dinescu se va afla la Călărași, unde urmează să lanseze volumul de poezie „Scaunul cu trei picioare”. Evenimentul va avea loc la Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” în Sala Perspective și va începe la ora 14:30.

„Scaunul cu trei picioare e un soi de elogiu al simplității și o întoarcere, pentru că avem nevoie de întoarcere la simplitate și la tehnica țăranului român care a inventat tehnica asta cu scaunul cu trei picioare. E o chestie de matematică. Chiar m-a sunat fostul meu profesor de matematică (eu n-am fost bun la matematică) ca să-mi spună: ‘Știi că scaunul cu trei picioare nu se răstoarnă niciodată?’ Scaunul cu patru picioare, dacă-l pui pe câmp, pe arătură, se răstoarnă’”, spunea autorul la Târgul Gaudeamus în anul 2019, când lansa volumul pentru toți iubitorii de literatură modernă.

Acest eveniment este organizat cu sprijinul Muzeului Municipal Călărași și sunt așteptați să participe utilizatori ai bibliotecii, elevi, profesori, jurnaliști, scriitori și toți cei cărora le sunt dragi cărțile și lectura.