Jandarmii călărăşeni au fost la datorie weekendul trecut, pentru asigurarea desfășurării în condiții de ordine și siguranţă publică a manifestărilor religioase, comemorative și cultural-artistice prilejuite de sărbătorirea Zilei Sfântului Andrei, Zilei Naționale a României, Zilelor Judeţului Călăraşi, precum și a competițiilor sportive care au avut loc în această perioadă.

Astfel, sâmbătă, 30 noiembrie, aceștia au fost prezenți în apropierea lăcașelor de cult, din municipiile Călărași și Oltenița, aflate în zona de competență, pe timpul oficierii slujbelor religioase prilejuite de sărbătoarea creștină a Sfântului Andrei, unde s-a estimat prezența unui număr mare de persoane.

În atenția jandarmilor au fost și evenimentele cultural artistice ocazionate de sărbătorirea Zilelor Județului Călărași, programate a se desfășura pe platoul din fața Consiliului Județean Călărași, la sfârşitul săptămânii trecute.

De asemenea, pentru siguranța participanților, jandarmii au fost prezenți în zona arenelor sportive din comuna Borcea și municipiul Călărași, pe timpul disputării partidelor de fotbal dintre echipele FC Agricola Borcea și ACS Recolta Gheorghe Doja, sâmbătă, 30 noiembrie, începând cu ora 14:00, respectiv AFC Dunărea Călărași și FC UTA Arad, duminică, 1 decembrie, începând cu ora 13:00.

Duminică, 1 Decembrie, pe lângă participarea la parada dedicată Zilei Naționale a României, misiunea jandarmilor a fost și aceea de asigurare a măsurilor de ordine publică la activitățile militare, comemorative și religioase organizate cu acest prilej în municipiile Călărași și Oltenița.

În municipiul Călărași, la festivitățile militare organizate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași și Centrul Militar Județean, în zona Orizont, începând cu ora 11:00, jandarmii călărășeni au constituit Garda Drapelului de Luptă, au defilat alături de celelalte forțe armate, cu două plutoane și autovehicule de intervenție folosite în misiunile de ordine publică și au asigurat asigura gardarea Monumentul Eroilor Călărășeni.

În misiunile de ordine publică executate, jandarmii au cooperat cu lucrători din cadrul IPJ Călărași, ISU Călărași și Poliția Locală.

Jandarmeria Călărași recomandă participanților la aceste evenimente publice să adopte un comportament decent, să respecte normele de conviețuire socială și prevederile legale în vigoare, reamintind că nu vor fi tolerate fapte care aduc atingere ordinii publice și siguranței cetățeanului.

Dacă situația o impune, cetățenii pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență -112 sau pot sesiza jandarmii aflați în dispozitiv atunci când sunt victimele unor fapte antisociale sau sunt martori la săvârșirea unor astfel de fapte.