Prima moschee din Călăraşi a fost inaugurată săptămâna trecută, în prezenţa a 11 autorităţi islamice, a secretarului de stat Aledin Amet şi a autorităţilor locale. Lăcaşul de cult musulman cu minaret a fost ridicat în anul 2014, pe terenul Primăriei Municipiului Călăraşi, şi dat în folosinţă cu titlu gratuit Muftiatului Cultului Musulman din România.

Săptămâna trecută, 11 ambasadori, reprezentanți ai unor țări islamice în România, alături de secretarul de stat din cadrul Departamentului pentru Relaţii Intertenice, Aledin Amet, şi autorităţile locale au fost prezente la inaugurarea primei moschei din Călăraşi. Lăcaşul de cult islamic a fost contrustruit în urmă cu aproximativ doi ani, pe un teren în suprafaţă de 975 de metri pătraţi, proprietate privată a Primăriei Municipiului Călăraşi, dat în folosinţă cu titlu gratuit Muftiatului Cultului Musulman din România în anul 2006. Banii necesari construcţiei au fost procuraţi în mare parte de muftiat şi cu o contribuţie mică din partea Diyanet-ului (n.r. – instituţia din Turcia care administrează problemele legate de religie – denumirea completă este Preşedinţia Afacerilor Religioase – Diyanet İşleri Başkanlığı). Inaugurarea nu a fost mediatizată deoarece organizatorii au vrut să evite ca subiectul să fie comentat de presă în tonul de până acum, sub influenţa evenimentelor internaţionale. „Nu am vrut nici să fie subiect de agendă electorală”, a menţionat muftiul Murat Iusuf pentru o publicaţie de ştiri online. La nivelul judeţului Călăraşi sunt aproximativ 2.000 de persoane cu etnie turcă şi tătară care, până la momentul construirii lăcaşului de cult, nu aveau unde să-şi oficieze sărbătorile, acest lucru reprezentând o necesitate pentru judeţul nostru. Construirea templului de cult mahomedan a început spre sfârşitul anului 2014, iar oamenii de afaceri din judeţ, musulmani şi români, au sponsorizat lucrările cu materiale de construcţii. În şedinţa din 27 august 2014, consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal în vederea construirii unei moschei în municipiul Călărași. Muftiatul Cultului Musulman în România a realizat în perioada 2005 – 2015 construirea a nu mai puţin de 18 moschei şi 23 de minarete, printre care se numără şi lăcaşul de cult cu minaret ridicat la Călăraşi.