Muzeul Dunării de Jos Călăraşi, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, invită cetățenii să participe în perioada 26 – 28 aprilie 2021 la Atelierul de creație, care se va desfășura la Secția Arheologie (demisolul Consiliului Județean Călărași), între orele 09:00 și 12:00.
La acest atelier de lucru, dedicat Sărbătorilor Pascale, sunt invitați să participe toți cei care doresc să decoreze ouă pentru zilele de sărbătoare.
Programările se fac la numărul de telefon 0746/051.267.
Grupurile vor cuprinde maxim 20 de persoane.
Preț participare: doi lei de persoană per atelier.
Datorită contextului epidemiologic actual, activitățile se vor derula respectând condițiile impuse de pandemia de Covid-19. Toți participanții vor păstra o distanță de cel puțin un metru față de celelalte persoane și vor purta mască de protecție. Muzeul va pune la dispoziția participanților doar materiale dezinfectante. În același timp, nu vor putea participa la activități persoanele care prezintă febră, tuse sau rinoree.