Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice a amendat Consiliul Judeţean Călăraşi pentru nerespectarea procedurilor privind scoaterea la licitaţie a produselor furnizate în cadrul Programului Naţional “Laptele şi cornul”. Conform informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Consiliului Judeţean Călăraşi, amenda a fost în valoare de 40.000 de lei şi a fost contestată în instanţă. Se pare că anunţul privind scoaterea la licitaţie nu a fost publicat. Sancţiunea a fost aplicată anul trecut în luna iulie. Conform unei liste publicate de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, 108 instituţii de stat din România, care au făcut achiziţii publice au fost sancţionate cu sute de milioane lei pentru greşeli în cazul procedurilor de achiziţie, unele de câte cinci ori în aceeaşi procedură. Lista entităţilor care au risipit fondurile contribuabililor a fost făcută publică de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, la cererea Mediafax. Fondurile din bugetul naţional se dovedesc cel puţin la fel de vulnerabile ca acelea structurale sau rambursate de Comisia Europeană. O demonstrează analiza realizată de Medifax care relevă faptul că, numai în 2015, 108 instituţii publice sau cu capital majoritar de stat, care au fost autorităţi contractante în cadrul unor proceduri de achiziţie, au făcut greşeli. Consiliile judeţene au fost verificate de ANAP şi au suferit sancţiuni contravenţionale. Cea mai frecventă metodă de dirijare a banilor publici către aşa numitele firme ”de clan” este aceea a divizării contractelor. Menţionăm că legislaţia prevede proceduri diferite în cazul depăşirii unor anumite sume, dar era şi este nerecomandată divizarea contractelor care au acelaşi obiect. De exemplu, pentru a nu ajunge într-o competiţie reală, a licitaţiei, unele consilii judeţene au scos într-un contract de achiziţie directă cumpărarea, de exemplu, a toner-ului de la o firmă, a rechizitelor de la o alta şi a imprimantei, într-un alt contract. Sunt şi situaţii în care toate contractele au fost câştigate de aceeaşi firmă, numai că a mers pe procedură simplă de achiziţie directă, iar nu pe licitaţie, motiv pentru care există susăiciuni că s-ar fi produs şi alt tip de înţelegeri în cazurile respective. Astfel, au fost amendate pentru acest tip de fapte şi nu numai consilii judeţene ca Alba – 80.000 lei, Brăila – 80.000 lei, Galaţi – 50.000 lei, Călăraşi – 40.000 lei, Dâmboviţa – 60.000 lei, dar şi primării din oraşe precum Lupeni, Turnu Severin, Suceava, Alexandria, Reşiţa, Corabia, Nădlac. Am solicitat un punct de vedere oficial al reprezentanţilor Consiliului Judeţean Călăraşi. Îl vom publica în momentul în care aceştia ni-l vor transmite.

consiliul judetean