Prefectura județului Călărași a făcut publice noile măsuri de luptă împotriva coronovirusului care au intrat în vigoare începând cu data de 26 noiembrie.

Astfel, în localitățile Roseți, Fundulea, Radovanu și Plătărești, cu incidențe de infectare de peste 3 persoane la mia de locuitori în ultimele 14 zile, este interzisă activitatea comercială de tip restaurant sau cafenea în interiorul clădirilor; își pot continua activitatea operatorii care prepară și comercializează produse alimentare sau băuturi alcoolice și non-alcoolice care nu se consumă în spațiile respective. Prepararea și comercializarea celor de mai sus este permisă în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea distanței de minimum 2 metri între mese și participarea a cel mult 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite.

Operatorii economici sunt obligați să își desfășoare activitatea doar în intervalul orar 05:00-21:00, cu excepția celor care oferă livrare la domiciliu. Operatorilor de jocuri de noroc nu le este permisă activitatea. Este obligatorie purtarea măștii de către toate persoanele în vârstă de peste 5 ani în toate spațiile publice. Este interzisă organizarea de nunți, botezuri sau mese festive. Se suspendă activitatea piețelor din spații închise.

În localitățile cu incidența de infectare mai mică de 3 persoane la mia de locuitori în ultimele 14 zile – Lehliu-Gară, Dichiseni, Ciocănești, Dragalina, Belciugatele, Unirea, Cuza Vodă, Valea Argovei, Sărulești, Dor Mărunt și Crivăț – vor fi luate următoarele măsuri: activitatea restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor este permisă dacă nu depășește 30% din capacitatea maximă a spațiului și doar în intervalul orar 05:00-21:00; operatorii de jocuri de noroc pot funcționa, dar fără să depășească 30% din capacitate; purtarea măștii este obligatorie pentru toate persoanele cu vârsta de peste 5 ani în toate spațiile publice.

Precedentele restricții din localitățile Lehliu-Gară, Crivăț, Spanțov, Chirnogi, Ștefan cel Mare, Nana, Mânăstirea și Vasilați sunt ridicate.