În data de 15 iunie 2020, în jurul orei 04:30, o locuință de pe strada Silozului, din municipiul Călărași a ars violent, cu flacără și degajare de fum intens. Suprafața pe care s-a manifestat incendiul a fost de 60 de metri pătrați. Au intervenit pentru stingere pompierii militari ai Detașamentului Călărași cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, de capacitate mărită, dar și un echipaj SMURD. Aceștia au reușit să stingă incendiul după aproximativ 60 de minute. Cauza care ar fi dus la pornirea focului ar fi fost o lumânare uitată aprinsă. O persoană care locuia în casa respectivă a avut nevoie de intervenția paramedicilor SMURD, aceasta prezentând intoxicare cu fum și arsuri ușoare.