Completare:

Am fost contactați de către mătușa unuia dintre șoferii implicați, acesta din urmă conducând un autoturism Volkswagen Golf. Femeia declară că „mașina care e răsturnată avea în bord 120km/oră”, că șoferul autoturismului Golf a primit amendă și 4 puncte penalizare „nu știm pe ce motiv”, deși acesta ar fi fost „încadrat regulamentar, cu semnalul luminos pus”. Aceasta mai spune că șoferul Renault-ului, aflat în depășire, nu s-a asigurat că mașina din față va efectua un viraj. Femeia adaugă faptul că întâi ocupanții mașinii răsturnate au fost introduși în sediul Poliției, care „au închis ușa cu cheia”, după o oră fiind chemat și șoferul de Golf „pe motiv să nu se bată”.

O altă persoană, aflată la bordului autoturismului Golf, și care ne-a contactat ulterior, susține că „Baiatul cu Renault venea din spatele nostru, a vrut să facă o depășire, nu i-a reușit deoarece i-a venit mașina din față și ne-a tăiat nouă fața…. noi eram stând pe loc, cu semnalul pus.”. Acesta adaugă faptul că au cerut înregistrările camerei de supraveghere ale societății comerciale în dreptul căreia s-a produs accidentul, iar cererea ar fi fost refuzată de autorități.

Contactați pentru detalii, reprezentanții Poliției au spus următoarele: pentru că accidentul nu s-a soldat cu victime, șoferii ar fi putut încheia un act de Constare amiabilă, pe care aceștia l-au refuzat. Persoanele implicate au fost conduse la sediul Poliției pentru eliberarea unei autorizații de reparație auto. Niciunul dintre șoferii implicați nu s-a asigurat – cel din autoturismul Renault la efectuarea manevrei de depășire, cel din Golf la efectuarea virajului la stânga. Despre acesta din urmă ni s-a comunicat faptul că a fost sancționat cu o amendă în valoare de 580 de lei și 3 puncte de penalizare, sancțiune pentru care șoferul are dreptul să depună contestație. Șoferii au fost primiți pe rând și separat pentru a respecta măsurile de combatere a coronavirusului, din acest motiv, la momentul respectiv, aflându-se mai puțin agenți în sediu. În ceea ce privește camerele de supraveghere ale societății comerciale în dreptul căreia s-a produs evenimentul, informațiile de la Poliție spun că șoseaua nu intră în câmpul lor vizual.

Știrea inițială:

Astăzi, în jurul orei 8:00, un autoturism Renault Megane s-a răsturnat în urma unei tamponări petrecute la intrarea în Călărași dinspre Modelu. Incidentul s-a petrecut după ce un șofer a virat la stânga fără a se asigura, moment în care a fost tamponat de către un alt autoturism.

Martorii spun că au auzit un zgomot puternic și că mașina s-a rotit în aer înainte de a ateriza pe plafon. În urma evenimentului rutier nicio persoană nu a fost rănită.