Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Călărași a hotărât luni, 26 octombrie, modificarea scenariilor pentru opt unităţi de învăţământ din judeţ. Astfel, se modifică scenariul de organizare și desfășurare a cursurilor în scenariul roșu pentru: Școala Gimnazială Nr. 1 Curcani, Grădinița cu Program Normal Nr. 1 Curcani, Grădinița cu Program Normal Nr. 2 Curcani, Școala Primară Nr. 2 Curcani, Colegiul Economic Călărași, Liceul „Danubius” Călărași, Școala Gimnazială Nr. 1 Lehliu și Școala Gimnazială Nr. 1 Răzvani, începând cu data de 26 octombrie 2020. Astfel, cursurile din cadrul acestor instituţii şcolare se vor desfășura în format exclusiv online.

Conducerile unităţilor de învăţământ menţionate vor asigura punerea în aplicare a prevederilor acestei hotărâri.