Culturile forestiere din judeţul Călărași, realizate de  organizaţia „Plantăm fapte bune în România” (PFBRo), arată foarte bine. Puieții de salcâm de la Ulmu, sădiţi în anul 2015, au trei – patru metri înălțime și sunt deja adăpost pentru speciile de păsări din zonă. La Jegălia sunt trei culturi care se prezintă din ce în ce mai bine și care reprezintă cea mai mare suprafață compactă plantată până acum de PFBRo, şi anume aproximativ 40 de hectare.

 

De opt ani organizaţia „Plantăm fapte bune în România” plantează din și cu dragoste pentru natură. Pentru că acțiunile acestei organizaţii au la bază implicarea voluntarilor, a fost realizată o radiografie a pădurilor plantate împreună. La Ulmu, în județul Călărași, puieții de salcâm au înălțimi medii de trei – patru metri. Tânăra pădure reprezintă deja un loc de adăpost pentru speciile de păsări din zonă. O parte dintre puieți au început deja să fructifice. La Jegălia, în județul Călărași, puieții de salcie albă, plantați în 2017, sunt într-o stare de vegetație bună. Parcela plantată în 2015 se prezintă impecabil, fără goluri în cuprinsul ei, talia medie a puieților fiind de peste trei metri. În concluzie, cele peste 30 de hectare de salcie albă plantate la Jegălia în ultimii trei ani reprezintă un real succes.

Toate culturile vor fi monitorizate și îngrijite în continuare, iar acolo unde va fi cazul, vom acționa cu acțiuni de completare, prin introducerea speciilor de puieți care au reacționat cel mai bine, de la caz la caz.

Pe aceste terenuri degradate nu a existat anterior o pădure ori alte asociații de vegetație lemnoasă care să protejeze și să amelioreze solul. Membrii acestei organizaţii au afirmat că vor acționa responsabil și cu grijă astfel încât tinerele noastre păduri să ajungă la maturitate.

Veştile bune nu se opresc aici. În noiembrie vor fi realizate şi alte împăduri, cu ajutorul voluntarilor. Vor fi realizată o nouă evaluare a procentului de prindere a puieților, potrivit normelor silvice, în toamna acestui an (septembrie – octombrie).