Pentru persoanele care trăiesc cu boli respiratorii, actualul context epidemiologic determinat de pandemia cu noul coronavirus produce o stare de anxietate intensă, dincolo de boala pe care o au deja. Specialiștii spun însă că pacienții cu maladii respiratorii cronice au același risc de infecție cu noul coronavirus ca cel al populației generale.

Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) și Asociația Inițiativa Pacientul 2.0. (Pacientul 2.0.) au pregătit un set de recomandări și informații utile în sprijinul persoanelor care trăiesc cu boli respiratorii. Poate fi descarcat de pe site-ul copac.ro.

Documentul abordează următoarele aspecte: informații generale despre noul coronavirus; glosar de termeni utili; impactul COVID-19 asupra persoanelor care trăiesc cu boli respiratorii; accesul la tratament pe timp de pandemie pentru persoanele cu afecțiuni respiratorii; recomandările Societății Naționale de Medicina Familiei; întrebările pacienților și răspunsurile specialiștilor.

Setul de recomandari și informații utile pentru persoanele care trăiesc cu boli respiratorii este dezvoltat în cadrul unui proiect mai larg Asociația Inițiativa Pacientul 2.0 – realizarea unei serii de ghiduri pentru pacienții cronici (oncologie, hematologie, afecțiuni respiratorii, stomatologie, diabet).