Prefectura Călăraşi a prezentat situația vaccinării împotriva COVID-19 în județul nostru. Astfel, în zilele de 30 şi 31 ianuarei 2021, în cadrul etapelor I și a II-a, au fost administrate 222 de doze de vaccin (doza 1 și rapel).
Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 31 decembrie 2020, prima administrare), la nivel județean, este 6.434, din care: doza 1 – 5.289 de persoane; doza 2 – 1.145 de persoane.
Dozele au fost administrate la fiecare centru astfel: Spitalul Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian” Călărași – 3.059; Spitalul de Pneumoftiziologie Călărași – 1.086; Spitalul Orășenesc Lehliu-Gară – 249; Spitalul de Psihiatrie Săpunari -302; Spitalul Municipal Oltenița – 400; Centrul MAN – 120; Centrul Comunitar Sala Sport Lehliu-Gară – 594; Centrul Comunitar Clădire Enel Călărași – 624.
Nu au fost raportate reacții adverse.
Instituţia Prefectului – Judeţul Călăraşi menționează faptul că vaccinarea este gratuită, voluntară și necondiționată. Informații oficiale despre vaccinare se găsesc pe platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 – Rovaccinare: www.vaccinare-covid.gov.ro.