foto: constructiv.ro

În perioada 14 – 21 februarie 2020, se vor desfășura două transporturi cu depășiri pe traseul: Buzău – DN2B – Spătaru – DN2 – Urziceni – DN2 – DNCB – DN4 – Oltenița Port.

Vehiculele vor transporta piese metalice produse la Buzău, destinate exportului.

Lățimea maximă a vehiculelor este 5,16 metri, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) menționează că, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri trebuie să fie de 70 de kilometri la oră.

Etapele de desfăşurare a transporturilor vor fi stabilite de Poliţia Rutieră. Vehiculele vor circula împreună cu autovehicule de însoţire autorizate şi cu echipaje ale Poliţiei Rutiere. Transporturile nu se vor desfăşura în perioadele şi pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roşu.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagină în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situaţia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR.