În perioada 19  – 22 august 2020, se desfășoară un transport cu depășiri pe traseul: IMGB București – DN4 – Oltenița Port.

Vehiculul transportă echipament industrial produs pe platforma IMGB și destinat exportului.

Lățimea maximă a vehiculului este 7.50 de metri, viteză de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere menționează că, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, viteză maximă de deplasare a vehicului cu depășiri este de 70 de kilometri la oră.

Etapele de desfășurare a transportului sunt stabilite de Poliția Rutieră, care asigură însoțirea vehiculului cu depășiri. Transportul nu se va desfășura în perioadele și pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roșu.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagină în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situaţia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR.

De asemenea, Primăria Olteniţa a venit cu un anunţ pentru cetățenii municipiului: „Vă informăm că în perioada următoare localitatea noastră va fi tranzitată de două transporturi agabaritice cu dimensiunea de 85 de metri lungime, 7,5 metri lățime și nouă metri înălțime astfel: în noaptea de 20 spre 21 august 2020, între orele 02:00 – 04.00 a.m.; în noaptea de 25 spre 26 august 2020 între orele 02:00 – 04:00 a.m. Transportul are avizele tuturor instituțiilor centrale abilitate. Itinerariul avizat este strada 22 Decembrie, bulevardul Tineretului, şoseaua Portului, Portul Oltenița. Pentru executarea transportului se vor efectua o serie de lucrări asupra sensurilor giratorii, toaletarea pomilor aflați pe traseu, întreruperea utilităților de energie electrică și comunicații. Aducerea amenajărilor la starea inițială și reconectarea utilităților revine firmei care execută transportul. Vă mulțumim pentru înțelegere în eventualitatea apariției unor situații care ar crea disconfort”.