Restanţă din etapa a 11-a, meciul dintre Dunărea şi Rapid, disputat miercuri, 27 noiembrie, după prânz, s-a încheiat nedecis, 0 – 0, în ciuda ocaziilor avute de cele două rivale. Partida a început în forţă pentru oaspeţi care irosesc o bună ocazie în minutul 3. Sefer a şutat direct pe poartă din lovitură liberă de la 17 metri lateral dreapta, însă Krell a intervenit şi a respins peste poartă, în corner.

În minutul 7, Dunărea a ratat două mari oportunităţi prin Ekollo şi Honciu, portarul Rapidului, tânărul Tătaru fiind de fiecare dată pe fază. Rapid şi-a trecut în cont a doua ocazie, lovitura de cap a lui Brighton Labeau din 10 – 11 metri central, fiind reţinută de Krell. Câteva zeci de secunde mai târziu la poarta cealaltă, Sîrbu a centrat în faţa careului, acolo unde Honciu a preluat şi a tras din 14 metri pe sus, însă Tătaru a respins în corner. Fix după ce mingea a fost şutată, Iacob i-a dat peste picioare lui Honciu în careu, însă arbitrul nu arată punctul cu var.

În minutul 29, o nouă ocazie pentru „galben – albaştri”. Centrare dintr-un corner de pe stânga, Honciu, talonat de Mallo, a reluat cu capul puţin peste poartă, la colţul lung. Finalul primei părţi a aparţinut Dunării, care a bifat trei mari ocazii prin Honciu (40), Ekollo (429 şi Rusu (44), ulţimul şutând în bara din stânga lui Tătaru.

Repriza secundă a fost mult mai echilibrată. Oaspeţii au presat mai mult, ratând bune oportunităţi prin nou – intratul Drăghiceanu (62), Goge (66), Jorza (73 şi 85). De partea cealaltă, elevii lui Pustai au mers pe cartea contraatacului, ratând prin Ekollo (61, 86), Zete (79). Dunărea a încheiat prima parte a sezonului pe locul 12, cu 23 de puncte. Urmează alte două confruntări majore, ambele pe teren propriu.

Duminică, în prima etapă a returului, echipa călărăşeană se va duela cu lidera campionatului, UTA Arad, iar sâmbătă, 7 decembrie, va juca împotriva constănţenilor de la Farul.

 

Dunărea Călăraşi – FC Rapid 0 – 0

Dunărea Călăraşi: 1. Stefan Krell – 22. Ionuţ Sîrbu, 73. Radu Crişan, 6. Ahmet Ozcan, 3. Ionuţ Ţenea – 15. Robert Boboc, 14. Ariel Lopez – 9. Serge Ekollo, 10. Georgian Honciu (căpitan)(27. Gaston Mendy 78’), 28. Andrei Zete (7. Salvatore Marrone 90’) – 90. Bogdan Rusu (29. Mediop Ndiaye 90+3’)

Rezerve: 33. Nicolai Calancea – 70. George Tudoran, 21. Andrei Moise, 8. Gabriel Preoteasa

 

Antrenor: Cristian Pustai

Rapid: 23. Alexandru  Tătaru – 28. Ionuţ Voicu (căptitan), 4. Alexandru Iacob, 26. Facundo Mallo, 13. Petre Goge – 32. Amir Jorza, 8. Rareş Lazăr, 20. Sandro Djuric (10. Marian Drăghiceanu 57’) – 7. Antonio Sefer (19. Giani Creţu 90+2’), 9. Matias Roskopf, 14. Brighton Labeau (99. Cătălin Oanea 52’)

Rezerve: 1. Alex. Achiriloaei – 5. Bogdan Manole, 22. Facundo Piriz, 17. Ştefan Pănoiu

 

Antrenor: Daniel Pancu

Au arbitrat: Andrei Moroiţă (Ploieşti) – Cosmin Vătămanu (Bucureşti) şi Florin Pucheanu (Ulmi – Dâmboviţa). Rezervă: Eduard Ioniţă (Galaţi)

Observatori: Ion Olteanu (Bucureşti) şi Petre Badea (Tulcea).

Cartonaşe galbene: A. Lopez (17(, G. Honciu (25) / Al. Tătaru (27), Al, Iacob (36), R. Lazăr (77)

 

Etapa a 20-a – program meciuri

 

Sâmbătă, 30 noiembrie, ora 11:00

CS Mioveni – ASU Poli (în tur 1 – 0)

Sportul Snagov – Viitorul Pandurii (în tur 1 – 2)

Ripensia Timişoara – FC Argeş (în tur 2 – 1)

FK Csikszereda – SCM Gloria Buzău (în tur 0 – 1)

Sâmbătă, 30 noiembrie, ora 13:00

Farul Constanţa – FC Rapid (în tur 0 – 0)

Sâmbătă, 30 noiembrie, ora 15:00

Universitatea Cluj – CSM Reşiţa (în tur 0 – 2)

Sâmbătă, 30 noiembrie, ora 17:00

Pandurii Târgu Jiu – Turris (în tur 0 – 2)

Duminică, 1 decembrie, ora 13:00

Dunărea Călăraşi – UTA Arad (în tur 0 – 3)

Luni, 2 decembrie, ora 18:00

Petrolul Ploieşti – Metaloglobus Bucureşti (în tur 2 – 1)

Concordia Chiajna stă.

 

Etapa a 21-a – program meciuri

 

Vineri, 6 decembrie, ora 18:00

FC Argeş – Sportul Snagov (în tur 3 – 0)

Sâmbătă, 7 decembrie, ora 11:00

Metaloglobus – FK Csikszereda (în tur 0 – 3)

SCM Gloria – Ripensia Timişoara (în tur 2 – 1)

Viitorul Pandurii – Universitatea Cluj (în tur 0 – 3)

CSM Reşiţa – CS Mioveni (în tur 1 – 1)

ASU Poli – Pandurii Târgu Jiu (în tur 3 – 0)

Sâmbătă. 7 decembrie, ora 12:00

Dunărea Călăraşi – Farul Constanţa (în tur 0 – 1)

Sâmbătă, 7 decembrie, ora 16:00

Concordia – FC Rapid (în tur 1 – 3)

Duminică, 8 decembrie, ora 13:00

UTA Arad – Petrolul Ploieşti (în tur 3 – 0)

Turris Turnu Măgurele stă.

 

 

Clasament

  1. UTA Arad 38 de puncte
  2. CS Mioveni 34 de puncte
  3. FC Rapid 32 de puncte
  4. Petrolul Ploieşti 30 de puncte
  5. Turris Oltul 29 de puncte
  6. Metaloglobus 27 de puncte
  7. FC Argeş 27 de puncte
  8. SCM Gloria 26 de puncte
  9. ASU Poli 25 de puncte
  10. Farul Constanţa 25 de puncte
  11. Universitatea Cluj 23 de puncte
  12. Dunărea Călăraşi 23 de puncte
  13. Viitorul Pandurii 23 de puncte
  14. Ripensia 23 de puncte
  15. Concordia 21 de puncte
  16. FK Csikszereda 21 de puncte
  17. CSM Reşiţa 17 de puncte
  18. Sportul Snagov 9 de puncte
  19. Pandurii Târgu Jiu 8 de puncte