Primarul Municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, a anunțat pe 20 mai faptul că investiția într-un pasaj suprateran la Drajna a primit aviz favorabil din partea Consiliului interministerial de avizare lucrări publice de interes național și locuințe.

Obiectivul se numește „Pasaj denivelat superior pe DN21 km 105+500” și constă într-un pasaj de 2,739 km în valoare de 133.429.000 lei, inclusiv TVA, a cărui durată de execuție va fi de 18 luni; beneficiarul este Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere/DRDP Constanța.

Edilul a adăugat anunțului și următoarele cuvinte: „Guvernul Orban este alături de județul Călărași și, sper eu, vom mai primi vești bune în curând!”.