Consiliul Judeţean Călăraşi va organiza în acest weekend o nouă ediţie a Cursei Dunării Călărăşene (CDC), aflată în calendarul Road Grand Tour. Evenimentul cuprinde trei curse: Şosea, MTB şi Kids.


CDC – Şosea, pe 19 octombrie

 

Cursa Dunării Călărăşene – Şosea va avea loc în data de 19 octombrie 2019. La această cursă se va alerga o oră şi jumătate plus trei tururi. La fiecare 30 de minute va avea loc un sprint, în total trei. Înscrierile se realizează până la data de 16 octombrie 2019, doar online. Taxa de înscriere este 70 lei per ciclist. Programul cursei este următorul: intervalul orar: 09:00 – 11:00 – preluare de kituri de la Cinema Orizont; ora 11:30 şedinţă tehnică; ora 12:00 – start Cinema Orizont – Prelungirea Bucureşti; ora 15:00 – premiere. Premierea se va face pentru următoarele categorii: open masculin experţi; open masculin amatori; open feminin experţi; open feminin amatori; experţi. Toate categoriile de vârstă se premiază cu cupe, medalii şi diplome. Dacă la categoria Elite Masculin sunt mai puţin de cinci sportivi, se cumulează cu Amatori Masculin şi se premiază locurile 1 – 8. În cazul în care la o categorie sunt înscrişi/start mai puţin de trei sportivi aceasta se va cumula cu categoria imediat următoare.

 

CDC – MTB, pe 20 octombrie

 

Cursa Dunării Călăraşene – MTB se va desfăşura duminică, 20 octombrie. Înscrierile se realizează până pe 16 octombrie, doar online. Taxa de înscriere este de 100 de lei per ciclist. Programul cursei este următorul: între orele 09:00 şi 11:00 – preluare de kituri de pe Plaja Mare/Balta Mică; ora 11:30 – şedinţă tehnică; ora 12:00 – start de pe Plaja Mare/Balta Mică; ora 15:30 – încheierea concursului şi premierea. Premierea se va face pentru următoarele categorii: open masculin experţi; open masculin amatori; open feminin experţi; open feminin amatori; experţi. Toate categoriile de vârsta se premiază cu cupe, medalii şi diplome. În cazul în care la o categorie sunt înscrişi/start mai puţin de trei sportivi aceasta se va cumula cu categoria imediat următoare.

 

 

CDC – Kids, pe 20 octombrie

 

Cursa Dunării Călărăsene – Kids se va derula în data de 20 octombrie. Astfel, şi copiii au parte de o cursă frumoasă şi facilă, perfectă pentru descrierea zilei: ca de duminică.

Înscrierea la această competiție se face doar la fața locului şi

este gratuită. Programul cursei este următorul: intervalul orar 09:00 – 11:00 – preluare de kituri de pe Plaja Mare/Balta Mică; ora 11:30 – şedinţă tehnică; ora 12:00 -start de pe Plaja Mare/Balta Mică; 15:30 – încheierea concursului şi premierea. Competiţia cuprinde următoarele categorii de vârstă: 3 – 4 ani mixt (o tură); 5 – 6 ani mixt (o tură); 7 – 8 ani mixt (două ture); 9 – 10 ani mixt (două ture).