Mai multe gospodării din localitatea Dragalina au fost inundate în urma precipitaţiilor abundende căzute la finele săptămânii trecute.

inundatiiPompieri militari din cadrul Secției Dragalina au fost solicitaţi să acţioneze în data de 25 martie 2016, pentru evacuarea apei acumulate în exces în patru gospodării cetățenești din comuna Dragalina, situate pe strada Plopilor. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi ne-au informat că în zona localităţii Dragalina pânza freatică se află la un nivel foarte ridicat, iar din cauza precipitațiilor abundente căzute în ultimele zile s-a produs fenomenul de băltire a apei, fiind afectate mai multe gospodării și chiar locuințe din această comună. Pompierii militari au acționat cu motopompele și echipamentele din dotare și au evacuat apa din cele patru gospodării afectate după aproximativ 20 de ore de muncă. Din cauza precipitaţiilor abundente şi a apei acumulate în exces în gospodării, exista riscul ca pereţii exteriori ai mai multor locuinţe să se surpe din cauza infiltraţiilor, însă prin intervenţiile lor până la acest moment, salvatorii au reuşit să înlăture această posibilitate, diminuând considerabil efectele negative ale inundaţiilor, valoarea bunurilor salvate ridicându-se la suma de 300.000 de lei.