Miercuri, 18 martie, la ora 19:31, s-a produs pe Drumul Național 3, pe raza satului Răzvani, orașul Lehliu Gară, un accident în care au fost implicate nu mai puțin de patru autoturisme, dintre care unul era staționat, iar celelalte în mișcare.

În urma apelului făcut la 112, s-au deplasat la fața locului pompierii militari din cadrul Secției Lehliu Gară, cu un utilaj de descarcerare, dar și două ambulanțe care să îngrijească victimele.

În accident au fost implicate şapte persoane, niciuna încarcerată, dintre care patru au avut nevoie de îngrijiri. Cele patru persoane care au suferit diverse traumatisme au primit îngrijiri din partea personalului încadrat pe ambulanţele SAJ, iar ulterior au fost transportate la cea mai apropiată unitate spitalicească, în cazul de faţă, la spitalul din oraşul Lehliu Gară. Niciuna dintre persoane nu a suferit traumatisme grave, care să le pună viaţa în pericol. Alte trei persoane care erau pasageri în autovehiculele implicate în accident au refuzat examinarea şi/sau transportul la spital, rămânând la locul intervenţiei.

Pompierii militari au deconectat bornele acumulatorilor vehiculelor şi au luat toate măsurile pentru prevenirea altor situaţii de urgenţă la locul accidentului.

Circulația a fost întreruptă pe acel segment de drum și deviată pe o rută ocolitoare timp de 50 de minute, cât au durat aceste lucrări. În 60 de minute a fost reluată circulația în condiții normale, după ce pompierii de la Descarcerare au curățat carosabilul.